Romanii, polonezii si bulgarii se afla in fruntea clasamentului celor care au venit sa se instaleze in Germania, unde imigrantia din statele membre UE a atins un nou nivel-record in 2015, cu peste 685.000 de persoane, conform statisticilor oficiale, scrie in editia de sambata cotidianul Die Welt, citat de AFP.

Mai exact 685.485 cetateni UE au venit in Germania anul trecut, iar alti 303.036 au plecat, ceea ce conduce la un sold net de 382.449, scrie ziarul, care precizeaza ca a avut acces la datele Biroului Federal pentru Migratii si Refugiati (BAMF).

Romania a fost tara de origine din care au venit cele mai multe persoane in Germania, cu 174.779 de sosiri.

Urmeaza Polonia (147.910 de persoane), Bulgaria (71.709) si Croatia (50.646), ultimul stat care a aderat la Uniune, potrivit aceleiasi surse.

Germania - cea mai mare economie europeana - se bucura de o crestere invidiata de multi dintre vecinii ei si de un somaj relativ scazut (6,1%), care-i atrag pe cetatenii europeni aflati in cautare de conditii de viata mai bune decat in tarile lor de origine, scrie News.ro.

In perioada de varf a crizei economice si financiare in tarile din Europa de Sud, cohorte de tineri greci si spanioli au venit sa caute un viitor mai bun in Germania.

Limitarea imigratiei muncitorilor europeni a jucat un rol central in campania agresiva dinaintea referendumului care a avut loc in Marea Britanie pe 23 iunie, cand majoritatea britanicilor a decis ca regatul sa paraseasca UE.

In Germania, dezbaterea se concentreaza mai ales asupra problemei muncitorilor detasati.

La fel ca in Franta si Belgia, numeroase voci au denuntat o mana de lucru originara in special din tarile din Europa de Est, venita sa munceasca in exploatatiile agricole sau in abatoare pentru salarii derizorii.

Berlinul a prezentat, in aprilie, un proiect de lege vizand sa limiteze in mod strastic accesul imigrantilor prevenind din UE la prestatiile sociale.

Potrivit unui raport detaliat, publicat de catre Die Welt, 4,1 milioane de cetateni din UE traiesc in Germania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.