Preseditele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, le-a transmis, vineri, cetatenilor britanici angajati in executivul comunitar ca face toate eforturile pentru a-i pastra pe acestia in cadrul institutiei, chiar daca Regatul Unit urmeaza sa paraseasca Uniunea Europena.

Intr-un mail intern, intrat si in posesia HotNews.ro, Juncker le spune angajatilor britanici din Comisie ca stie ca acestia sunt "ingrijorati de viitorul lor, in urma votului" din regat.

"Inteleg acest lucru pe deplin. Asa ca vreau sa transmit un mesaj clar pentru voi, colegi, si mai ales pentru colegii de nationalitate britanica. Conform Statutului functionarilor, sunteti <<functionari ai Uniunii>>. Voi lucrati pentru Europa. V-ati lasat "palariile" nationale la usa, cand v-ati alaturat acestei institutii, iar usa nu vi se inchide acum. In calitate de functionari europeni ati fost intotdeauna loiali Uniunii noastre, contribuind enorm la proiectul nostru european comun" - spune Juncker in mesajul catre subalterni.

El spune ca va lucra impreuna cu presedintii celorlalte institutii ale UE pentru a pastra functionarii britanici.

"Si in acest spirit de loialitate reciproca, voi lucra impreuna cu presedintii celorlalte institutii europene, pentru a ne asigura ca putem conta mai departe pe talentul, experienta si angajamentul vostru desavarsite", mai spune seful executivului comunitar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.