Aproximativ 46,5 milioane de britanici au fost asteptati joi la urne pentru un referendum istoric, ce va stabili daca Regatul Unit va pune sau nu capat la 46 de ani de apartenenta la Uniunea Europeana.

Cele aproximativ 41.000 de sectii de vot, din 382 de circumscriptii, s-au deschis la ora locala 7.00 (9.00 ora Romaniei) si s-au inchis la ora locala 22.00 (00.00 ora Romaniei). Primele rezultate locale sunt asteptate doua ore mai tarziu. Rezultatele oficiale vor fi anuntate abia vineri, „la timp pentru micul dejun”, au dat asigurari autoritatile miercuri.


Sondajul YouGov: Remain 52%

Un sondaj efectuat online si publicat la ora inchiderii urnelor de vot de yougov.co.uk, ne da o estimare de 52% pentru cei care doresc ca Marea Britanie sa ramana parte a Uniunii Europene, iar cei care doreau separarea nu au strans decat 48 de procente.


Prima estimare: 55% dintre britanici vor in Uniunea Europeana

Un studiu realizat online pentru cotidianul britanic The Independent, ofera un avans de 10 procente taberei pro-UE. Cei care vor vota pentru ramanerea Marii Britanii in Uniunea Europeana se ridica la 55% din populatia intervievata, in vreme ce tabara celor care doresc sa paraseasca Uniunea numara doar 45 de procente.

Un barbat a fost injunghiat in fata unei sectii de vot din Marea Britanie

Un barbat a fost injunghiat joi in fata unei sectii de vot din Huddersfield, in nordul Angliei, a anuntat politia care a precizata ca sectia a fost inchisa timp de o ora si jumatate, relateaza Daily Mirror. Potrivit autoritatilor, incidentul nu are legatura cu referendumul. Victima se afla in stare grava, dar viata sa nu este in pericol, au dat asigurari oficialii. Ofiterii au arestat un barbat de 19 ani in legatura cu atacul.

Numerosi britanici care locuiesc in strainatate nu si-au primit buletinele de vot prin posta

Numerosi britanici care locuiesc in strainatate, dar au dreptul sa voteze in referendumul de joi sunt furiosi pentru ca nu au primit prin posta buletinele de vot, relateaza The Independent. Alegatori de pe trei continente au declarat ca au ratat sansa de a se pronunta in consultarea populara istorica din cauza unor intarzieri si erori administrative „complet inacceptabile”.

O britanica din sud-estul Londrei, Jo Zell, care s-a mutat la Paris, a declarat ca a cerut sa ii fie trimis prin posta buletinul de vot. „Am primit un email de confirmare care spunea ca urmeaza sa imi primesc buletinul de vot prin posta, dar nu a ajuns niciun vot”, a spus ea.

“Am incercat sa sun, pentru a-mi schimba modalitatea de vot prin intermediar, din moment ce un membru al familiei putea vota pentru mine in ultimul moment, dar mi s-a spus ca nu este posibil. Din pacate, nu voi vota, cred ca este clar unde ar fi mers votul meu”, a adaugat ea.

Zell a precizat ca a verificat ca adresa din emailul de confirmare sa fie corecta si ca cel putin inca o prietena a ei a patit acelasi lucru.

Alex Rayment, din Cumbria, se afla in prezent in Australia si a cerut ca votul sa ii fie trimis prin posta la noua sa adresa. Buletinul nu a ajuns, desi s-a inscris pe lista inainte de expirarea termenului fixat de Guvern.

Citeste si:
Olaf Scholz: „Referendumurile nu vor schimba poziția Germaniei...
Olaf Scholz: „Referendumurile...

Un professor britanic de chimie care lucreaza la o scoala internationala din Bangkok se numara printre cei care nu pot vota, desi a primit un mail de confirmare potrivit caruia urma sa ii vina buletinul de vot prin posta. „Am trimis un email la Consiliu si mi-au raspuns ca l-au trimis si ca nu pot face nimic. Este o mare dezamagire, pentru ca acest vot inseamna mult pentru poporul britanic”, a subliniat el.

Un alt alegator a cerut un al doilea buletin de vot, dupa ce primul nu a ajuns, dar l-a primit abia joi dimineata, ceea ce inseamna ca nu are cum sa il trimita inapoi in Marea Britanie la timp.

Si o femeie care traieste in Germania a declarat ca buletinul sau de vot nu a ajuns. „Sunt atat de multi britanici in strainatate ale caror voturi, in mod clar, nu conteaza”, a atras ea atentia.

Comisia Electorala nu a comentat aceste cazuri si nici nu a precizat cati oameni sunt afectati.

O sectie de votare a fost inchisa si inlocuita cu una mobila, intrucat inundatiile au patruns in incinta

Wall Street a inchis in crestere
Actiunile de pe Wall Street au incheiat tranzactiile de joi in crestere, investitorii anticipand ca britanicii vor opta la referendum pentru ramanerea in Uniunea Europeana, relateaza MarketWatch.
Citeste si:
Iulia Albu, primele declarații după ce a luptat în cursa pentru...
Iulia Albu, primele...

Indicele S&P 500 a urcat cu 1,3%, sustinut de titlurile din sectorul resurselor si cel al materialelor. Indicele Dow Jones a avansat cu 1,3%, cele mai mari cresteri fiind inregistrate de actiunile Goldman Sachs, cu 3,1%, si Caterpillar, cu 2,34%. Nasdaq Composite a urcat cu 1,59%.

Referendumul se va incheia la 10 p.m., ora Londrei (00.00 ora Romaniei n.r.), iar rezultatele finale sunt asteptate vineri dimineata devreme.

Material Realizat cu sprijinul NEWS.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.