Barack Obama va vizita Hiroshima, aceasta fiind prima vizita a unui presedinte american in exercitiu in orasul japonez distrus de o bomba atomica lansata de un bombardier american, in urma cu 71 de ani.

Presedintele Obama ar urma sa efectueze aceasta vizita dupa summit-ul G7 programat luna viitoare. Citand un oficial american, cotidianul japonez relateaza ca Washingtonul planuieste sa propuna o vizita pentru data de 27 mai, la finalul summit-ului.

Oficialii din cadrul Ministerului japonez de Externe nu au putut fi contactati pentru a comenta aceste informatii.

O vizita prezidentiala la Hiroshima ar starni controverse in Statele Unite, in cazul in care ar fi perceputa drept o scuza pentru actiunile americane din urma cu 71 de ani.

Majoritatea cetatenilor americani considera bombardarea oraselor Hiroshima si Nagasaki, la 6 august, respectiv 9 august 1945, ca fiind justificate de nevoia de a incheia razboiul. Pe de alta parte, marea majoritate a japonezilor considera bombardamentele ca fiind nejustificate, precizeaza MEDIAFAX.

In cursul unei vizite efectuate la Hiroshima, in aceasta luna, secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat ca Obama ar dori sa viziteze orasul, completand ca nu stie daca programul presedintelui, cu ocazia prezentei sale in Japonia pentru Summit-ul G7, ii va permite acest lucru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.