Primul caz de infectare cu virusul Zika a fost inregistrat in Rusia, fiind vorba despre o persoana care s-a intors din vacanta din America Centrala, a anuntat, luni, institutului de monitorizare a protectiei consumatorului din tara, potrivit agentiei de presa Tass.

"Persoana infectata cu virusul Zika este internata in prezent la un spital de boli infectioase, iar conditia ei este stabila. Si membrii familiei sale au fost plasati sub monitorizarea medicilor, nicio manifestare clinica a virusului nu a fost depistata la acestia si rezultatele testelor pentru Zika au iesit negative in cazul acestora", a precizat biroul de presa al institutului.

Persoana infectata cu virusul Zika a fost anterior intr-o calatorie in Republica Dominica din Caraibe, America Centrala.

Institutul de monitorizare a precizat ca au fost luate toate masurile necesare in privinta pasagerilor care s-au aflat la bordul aceleasi aeronave cu care a calatorit si persoana infectata si ca nu exista amenintari la adresa sanatatii pasagerilor respectivi, scrie MEDIAFAX.

Virusul Zika, depistat in peste 30 de tari, ar fi responsabil de unele malformatii cu care se nasc copiii precum microencefalia. Brazilia, cea mai afectata tara de acest virus care se transmite prin intepatura tantarilor Aedes, investigheaza posibila legatura dintre Zika si cele 4.300 de cazuri posibile de microencefalie in tara.

Nu exista vaccin sau tratament pentru combaterea virusului, care cauzeaza strari de febra moderata, iritatii si ochi rosii. Aproximativ 80% dintre pacientii infectati nu prezinta simptome.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declarat Zika urgenta medicala globala pe 1 februarie pe fondul unei posibile legaturi cu microencefalia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.