Organizatia terorista Stat Islamic a revendicat atacul de marti de la un hotel din Peninsula Sinai, soldat cu cel putin patru morti si 12 raniti, informeaza CNN online.

Cei trei atacatori au murit in atentatul de marti, precum si un judecator, doi politisti si un civil, potrivit fortelor armate egiptene.

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat marti seara atacul de la hotelul din orasul Al-Arish (situat in nordul Peninsulei Sinai) printr-un mesaj postat pe Twitter.

Unul dintre atacatori a murit in confruntarile cu politia egipteana, in timp ce incerca sa detoneze o masina-capcana la intrarea in hotelul Swiss Inn in care erau cazati membrii unei comisii judiciare ce supravegheau alegerile parlamentare, potrivit unui purtator de cuvant al fortelor militare egiptene.

Cel de-al doilea atacator kamikaze a intrat in hotel si s-a detonat in zona de restaurant, iar un al treilea a intrat intr-o camera de hotel si "a deschis focul arbitrar", se arata in comunicatul fortelor egiptene. In Egipt, a fost organizata, luni, cea de-a doua serie de alegeri parlamentare.

Fortele egiptene duc o lupta contra militantilor SI in nordul Peninsulei Sinai pentru cativa ani, scrie MEDIAFAX.

Gruparea terorista Stat Islamic a revendicat si doborarea unui avion rus in luna octombrie in Peninsula Sinai, atac in care au murit toate cele 224 de persoane de la bordul aeronavei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.