Armata afgana desfasoara miercuri o operatiune in incercarea de a salva 18 persoane, inclusiv doi cetateni moldoveni, rapite de talibani marti, dupa aterizarea de urgenta a elicopterului lor intr-o regiune instabila din nordul Afganistanului, relateaza AFP in pagina online.

Trei pasageri ai acestui elicopter inchiriat de armata afgana au fost deja ucisi de insurgenti, inclusiv un cetatean moldovean, a anuntat miercuri Guvernul Republicii Moldova. Operatiunile de cautare, care au fost reluate miercuri dimineata, potrivit Ministerului afgan al Apararii, s-au dovedit dificile, deoarece zona in care s-a produs accidentul este partial controlata de talibani, care incearca din primavara sa-si extinda insurectia in nordul Afganistanului.

Marti seara, la cateva ore dupa aterizarea de urgenta a aparatului, trupele chemate in ajutor in provincia Faryab au intampinat rezistenta insurgentilor. In total, 21 de persoane se aflau la bordul elicopterului inchiriat de armata afgana de la o societate privata din Republica Moldova.

Cei "trei membri ai echipajului - doi piloti si un mecanic (...) sunt cetateni moldoveni", a declarat premierul interimar moldovean, Gheorghe Brega. Unul dintre ei a fost ucis, la fel ca alti doi ocupanti ai elicopterului, in timp ce doi cetateni moldoveni figureaza printre cei 18 ostatici, a precizat el.

Aparatul de zbor, de tip Mi-17, a efectuat o "aterizare de urgenta din cauza unei probleme tehnice, in apropiere de Maimana", capitala provinciei Faryab, a precizat Ministerul afgan al Apararii intr-un comunicat.

Rebelii talibani, foarte numerosi in zona Maimana, s-au deplasat la locul accidentului, in districtul Pashtun Kot, si au tras focuri de arma asupra pasagerilor. "Doi soldati (afgani) si un strain au fost ucisi" de rebeli, a continuat ministerul, potrivit caruia "18 pasageri au fost luati prizonieri" de talibani. Autoritatile nu au precizat daca ostaticii sunt militari sau civili.

Talibanii, cunoscuti pentru faptul ca exagereaza propriile actiuni, au prezentat alta versiune asupra faptelor miercuri dimineata, pe site-ul lor, dand asigurari ca au "doborat" elicopterul, au ucis cinci pasageri si au capturat alti 15.

In schimb, ei nu precizeaza ca detin cetateni straini. Ostaticii "sunt in locuri sigure si ii anchetam", au afirmat rebelii islamisti.

Misiunea NATO in Afganistan, care este formata din 13.000 de soldati straini, nu a dorit sa se exprime pe tema acestui incident, dar un purtator de cuvant a dat asigurari ca "niciun american" nu se afla la bordul elicopterului.

Citeste si:
VIDEO Un elicopter militar a aterizat de urgență în Piața Charles...
VIDEO Un elicopter militar al...

Provincia Faryab, situata la frontiera cu Turkmenistanul, este de cateva luni teatrul unor lupte dure intre fortele de securitate afgane si insurgentii islamisti, tot mai activi in nordul Afganistanului. La sfarsitul lui septembrie, ei au reusit sa intre in Kunduz, un nod strategic pe drumul spre Tadjikistan, si sa ocupe orasul pentru trei zile.

Consolidati de aceasta scurta cucerire, insurgentii au lansat cateva zile mai tarziu asaltul asupra altor orase, scrie MEDIAFAX.

In noaptea de 4 octombrie, ei s-au indreptat spre Maimana, dar au fost respinsi de locuitori bine inarmati, in timp ce fortele de securitate pareau sa-si fi abandonat posturile.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.