Partidul aflat la putere in Myanmar si-a recunoscut luni infrangerea in alegerile generale din Myanmar, iar opozitia condusa de catre Aung San Suu Kyi parea ca se indreapta catre o victorie zdrobitoare, relateaza Reuters in pagina electronica.

"Am pierdut", a declarat pentru Reuters Htay Oo, liderul interimar al Partidului Uniunea Solidaritate si Dezvoltare (USDP, la putere), intr-un interviu acordat la o zi dupa primele alegeri libere organizate in ultimul sfert de secol in aceasta tara din Asia de Sud-Est.

Comisia electorala nu a anuntat inca niciun rezultat al scrutinului de duminica, insa Liga Nationala pentru Democratie (LND, opozitie) a lui Suu Kyi a anuntat ca numaratori partiale arata ca formatiunea a obtinut peste 80% din voturile exprimate in regiunile dens populate din centrul tarii.

Un purtator de cuvant LND a declarat ca, in afara de zona centrala, partidul laureatei Nobelului pentru Pace a obtinut peste 65% din voturile exprimate in statele Mon si Kayin. Rezultate din celelalte cinci state nu erau cunoscute inca, a adaugat el.

Era neclar daca LND va obtine doua treimi din mandatele din Parlament de care are nevoie pentru a forma primul Guvern ales democratic in Myanmar de la inceputul anilor '60. Insa, cu ajutorul unui sistem de tipul "invingatorul a totul" in circumscriptii este posibil un avans in votul popular.

Scrutinul reprezinta un punct de reper in drumul instabil al tarii catre democratizare, dupa o dictatura militara care a transformat Myanmarul intr-o tara "paria" o lunga perioada de timp. El reprezinta totodata o victorie pentru Suu Kyi, care a petrecut 15 ani sub arest la domiciliu.

Indiferent de rezultat, Myanmarul se indreapta catre o perioada de incertitudine in legatura cu modul in care partidul lui Suu Kyi si alte formatiuni negociaza sa imparta puterea cu junta in continuare dominanta.

Suu Kyi a intrat in cursa cu un "handicap" semnificativ. Constitutia redactata de catre militari garanteaza un sfert din mandatele din Parlament unor membri nealesi din cadrul armatei, scrie MEDIAFAX.

Chiar daca ar obtine majoritatea de care are nevoie, Suu Kyi nu poate deveni presedinta, potrivit Constitutiei redactate de catre junta cu scopul de a se mentine la putere. Ea a declarat ca ea va fi puterea din spatele noului presedinte, indiferent de prevederile acestei Legi fundamentale, pe care a catalogat-o "foarte prostuta".

Citeste si:
10 mesaje pe care ar trebui să le lipim prin casă pentru a le vedea...
10 mesaje pe care ar trebui...

Militarii vor pastra, oricum, o putere semnificativa. Ei au garantate pozitii ministeriale, Constitutia le ofera dreptul sa preia controlul asupra Guvernului in anumite circusmtante si controleaza economia prin intermediul unor companii.

Rezultate preliminare aratau ca cei mai puternici lideri din USDP inregistrau rezultate slabe in alegerile parlamentare la nivel national, sugerand pierderi importante pentru partidul creat de catre fosta junta si ofiteri in retragere.

Intre aceste mandate pierdute se afla si cel al lui Htay Oo, liderul USDP, care a declarat pentru Reuters, dintr-o zona rurala din delta considera un bastion al partidului sau, ca a fost "surprins" de propria infrangere.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.