Un fost rapper german, Denis Cuspert, alias Abu Talha al-Almani, un propagandist al retelei jihadiste Statul Islamic (SI), a fost ucis luna aceasta in Siria, la bordul unui vehicul, intr-un atac aerian american, a declarat joi un oficial american pentru CNN.

"Credem ca a fost ucis intr-un atac aerian luna aceasta", a declarat, citat de AFP, un oficial american din cadrul Apararii. Rapperul, unul dintre cei mai cunoscuti jihadisti din Germania, ar fi fost ucis intr-un atac care "nu-l viza in mod expres", a precizat oficialul. "Nu era considerat o tinta de mare valoare" pe care Statele Unite sa o caute sa o elimine, a adaugat el, fara sa ofere alte detalii.

Denis Mamadou Cuspert, cunoscut ca rapper sub numele Deso Dogg, a fost deja dat mort in aprilie 2014, intr-un atac sinucigas comis de catre Frontul al-Nusra - aripa siriana a Al--Qaida - impotriva gruparii Statului Islamic.

El s-a alaturat jihadului in Siria dupa ce s-a convertit la islam si a aderat la Millatu Ibrahim, o grupare projihadista din Germania infiintata de catre Mohamed Mahmoud, un jihadist austriac, care a jucat, de asemenea, un rol important in cadrul propagandei pro-SI in Siria.

Un mesaj postat pe o pagina de Facebook a unui rezident din Rakka pe 17 octombrie afirma ca Denis Cuspert a fost ucis intr-o camioneta, cu o zi inainte, intr-un tir de rachete efectuat de doua avioane, in apropiere de o statie de alimentare cu benzina, la Hunaida, pe drumul care asigura legatura intre Rakka si al-Tabqa, potrivit Florian Flade, un expert german in domeniul terorismului care l-a urmarit pe Cuspert.

Cuspert ar fi implinit varsta de 40 de ani doua zile mai tarziu, scrie MEDIAFAX.

El a fost introdus pe lista cu oorganizatii teroriste a Departamentului de Stat american in februarie. Potrivit diplomatiei americane, acesta s-ar fi alaturat SI in 2012 si ar fi aparut in numeroase inregistrari video de propaganda din partea gruparii jihadiste, inclusiv intr-una in care pare sa tina in mana un cap, in urma unei decapitari.

Citeste si:
Armata israeliană susţine că a vizat reţeaua subterană a Hamas....
Armata israeliană susţine că...

"Se pare ca era folosit ca recrutor SI, concentrandu-se in special asupra vorbitorilor de germana", potrivit aceleiasi surse.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.