Israelul si Iordania au ajuns la un acord cu privire la noi masuri pe Espalanada Moscheilor din Ierusalim, vizand sa reduca tensiunile dintre israelieni si palestinieni, a anuntat sambata, la Amman, secretarul de Stat John Kerry.

Probleme legate de Esplanada se afla in centrul valului de violente din ultima perioada intre israelieni si palestinieni.

Kerry a facut acest anunt in urma unor negocieri in Iordania, custodele oficial a ceea ce evreii numesc Muntele Tempului, iar musulmanii Haram al-Sharif.

El a anuntat totodata ca Israelul si-a reinnoit angajamentul de a mentine regulile actuale.

Cel putin opt israelieni au fost ucisi, iar alti zeci raniti in atacuri cu cutitul sau cu arme de foc comise de palestinieni, in urma unor zvonuri potrivit carora Israelul ar fi planuit sa schimbe regulile - ceea ce autoritatile israeliene au dezmintit. De asemenea, peste 50 de plastinieni, inclusiv presupusi atacatori, au fost ucisi in ultimele saptamani.

"Primul pas"

Kerry, care se afla intr-un turneu in regiune, s-a intalnit sambata, la Amman, cu liderul palestinian Mahmoud Abbas si a fost primit de catre regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

"Toate violentele si incitarile la violenta trebuie sa inceteze. Liderii trebuie sa conduca", a declarat Kerry pentru presa.

Intre alte masuri, el a anuntat o monitorizare video nonstop si agrementul Israelului de a reafirma rolul istoric al Iordaniei de custode al complexului religios.

"Exista probleme suplimentare grave, de securitate si de alta natura, intre israelieni si palestinieni, care trebuie sa fie abordate, dar noi am convenit ca acesta este primul pas in vederea crearii unui spatiu care sa ne permita sa reluam aceste masuri si dialogul", a declarat seful diplomatiei americane.

Kerry s-a intalnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu joi si a declarat ca in cadrul discutiei au aparut idei care merita explorate. Secretarul de Stat american urma sa plece, sambata seara, catre Arabia Saudita, pentru negocieri cu lideri regionali. Politia israeliana a anuntat ca a impuscat mortal un presupus atacator palestinian, sambata, in nordul Cisiordaniei.

Citeste si:
Kerry il ironizeaza pe Trump pe tema retragerii din Acordul de la...
Kerry il ironizeaza pe Trump...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.