Rebelii sirieni indeamna la constituirea unei aliante regionale care sa lupte impotriva fortelor ruse si iraniene care "ocupa Siria", potrivit unui document publicat luni citat de site-ul agentiei de presa Reuters.

Printre gruparile insurgente ce lupta impotriva conducerii presedintelui sirian Bashar al-Assad care au lansat acest apel de coeziune se afla si factiunea islamica Ahrar ash-Sham (in traducere "Miscarea islamica a barbatilor liberi din Levant").

Insurgentii, printre care se exista si grupuri care lupta sub conducerea gruparii rebele Armata libera a Siriei, au subliniat, intr-un document citat de Ruters, ca este necesara cooperarea pentru a combate "alianta ruso-iraniana care ocupa Siria".

Documentul a fost semnat de 41 de grupari insurgente, printre acestea nu se afla grupul Nusra Front, aliat in Siria al organizatiei teroriste Al-Qaida, desi partenerul sau de coalitie, Ahrar ash-Sham a fost unul dintre semnatari. In document nu se precizeaza ce state ar trebui sa faca parte din aceasta alianta, dar Turcia, Arabia Saudita si Qatar au sustinut miscarile insurgente impotriva presedintelui sirian Bashar al-Assad, scrie MEDIAFAX.

Presedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat duminica, intr-un interviu acordat televiziunii iraniene, ca succesul campaniei militare a Rusiei, Siriei si aliatilor lor este vital pentru a salva Orientul Mijlociu de la distrugere.

Campania de raiduri aeriene a fortelor occidentale si arabe, care dureaza de un an in Siria si Irak, a fost contraproductiva, a afirmat al-Assad, precizand ca aceasta a ajutat la raspandirea terorismului si atragerea de noi recruti. El a apreciat ca o coalitie formata de Siria, Rusia, Iran si Irak si-ar putea atinge obiectivele.

Assad a afirmat ca raidurile avioanelor siriene, carora li s-au alaturat cele ruse, au fost mult mai semnificative decat orice rezultat al campaniei de un an a SUA si a aliatilor lor occidentali si arabi, pe care ii acuza de ipocrizie din cauza sprijinirii insurgentilor din Siria.

Citeste si:
Zelenski acuză Iranul că minte în privinţa dronelor trimise Rusiei
Zelenski acuză Iranul că...

Rusia a realizat primele raiduri aeriene in Siria saptamana trecuta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.