Guvernul a acceptat sa modifice regulile pe care le planuia pentru campania dinaintea referendumului pe tema apartenentei M.Britanii la UE, pe care urmeaza sa-l organizeze pana la sfarsitul lui 2017, in urma unor critici formulate de parlamentari conservatori eurosceptici, relateaza BBC News online.

Executivul a acceptat ca este necesara impunerea unor limite activitatii ministerelor in legatura cu referendumul in perioada de dinaintea scrutinului. Insa a precizat ca are nevoie sa fie in masura sa "comunice o pozitie in termeni sobri si moderati". Criticii sai au argumentat ca, in aceasta forma, campania in favoarea UE ar putea sa beneficieze de pe urma "masinii Guvernului".

Legea partidelor politice, alegerilor si referendumurilor din 2000 prevede o perioada de "interdictii" ("purdah"), de 28 de zile, inaintea oricarui referendum, in care ministrii, Guvernul, departamentele si autoritatile locale nu au voie sa publice materiale legate de problema in discutie.

Premierul David Cameron a argumentat ca suspendarea acestor prevederi era necesara, pentru a permite Guvernului sa continue sa se ocupe de probleme europene in perioada referendumului. Ministrii au apreciat, de asemenea, ca aceste prevederi i-ar impiedica sa apere interesele nationale la Bruxelles.

Cameron a facut un pas inapoi in privinta prevederilor care limiteaza implicarea Guvernului in campania dinaintea referendumului dupa ce parlamentari din Partidul Conservator au amenintat cu o revolta, scrie Reuters. Este vorba despre cea de a doua concesie in legatura cu referendumul in doar doua zile, precizeaza agentia.

Guvernul a acceptat sa reformuleze intrebarea adresata in referendum. In total, 27 de parlamentari eurosceptici au argumentat ca suspendarea prevederilor legii pentru referendumul cu privire la apartenenta Marii Britanii la UE ar permite folosirea "masinariei Guvernului" in favoarea taberei proeuropene.

Sunt "fericit sa aud ca sunt restabilite interdictiile pentru Referendumul (cu privire la apartenenta Marii Britanii la) UE si (ca va exista) o intrebare mai corecta decat inainte, dar de ce trebuie sa fie Cameron obligat" sa faca aceste lucruri, a declarat Mark Reckless, directrul pentru politici al UKIP, intr-un mesaj postat pe Twitter.

Citeste si:
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Belgia preia preşedinţia...

Amendamentele la Legea referendumului UE, care urmeaza sa fie adoptata in a treia lectura, in Camera Comunelor, luni, vor reintroduce interdictii ("purdah") cu unele exceptii, insa era neclar daca aceste modificari ii vor multumi pe parlamentarii conservatori eurosceptici.

Oficiali britanici au inceput sa renegocieze unele aspecte ale relatiei Marii Britanii cu UE, iar Cameron a promis sa le supuna adoptarii prin referendum pana la sfarsitul lui 2017, cu toate ca multi oficiali se asteapta ca scrutinul sa aiba loc anul viitor, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.