Mai mult de jumatate dintre ucraineni ar vota pentru aderarea la NATO, daca Ucraina ar organiza un referendum in acest sens, potrivit unui sondaj realizat in iulie, citat de agentia Interfax Ucraina in pagina online.

Potrivit sondajului realizat in perioada 22-27 iulie de fundatia Initiativa Democratica Ilko Kuceriv si de centrul sociologic Razumkov, la care au participat 2.011 respondenti, 64% dintre cei care au spus ca ar merge la vot s-ar pronunta pentru aderarea la Alianta Nord-Atlantica, in timp ce 28,5% s-ar opune.

Conform unui comunicat de presa dat publicitatii vineri, odata cu sondajul, "acest rezultat se datoreaza in mare parte faptului ca prezenta la un astfel de referendum ar fi mai mare in regiunile in care majoritatea cetatenilor sustin apartenenta la NATO".

In timp ce rata de participare ar fi in medie de 62% la nivelul intregii tari, aceasta ar atinge 77% in vest si 65% in centru, dar numai 49% in regiunea Donbas, unde majoritatea populatiei este impotriva aderarii Ucrainei la NATO. "Principalul motiv pentru sustinerea aderarii la NATO este securitatea (...). Al doilea motiv este opinia ca NATO ar ajuta la consolidarea si modernizarea fortelor armate ucrainene", se arata in comunicat.

Principalul motiv al celor care se opun este ca apartenenta la Alianta Nord-Atlantica "ar atrage Ucraina in actiunile militare ale NATO". Alti oponenti ai aderarii considera ca Alianta este "un bloc imperialist agresiv" sau ca apartenenta la NATO "ar putea provoca Rusia la o agresiune militara directa". Sondajul a fost relizat in toate regiunile Ucrainei, cu exceptia peninsulei Crimeea, anexata de Rusia in 2014, si a teritoriilor ocupate de separatistii prorusi din regiunile Donetk si Lugansk, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.