Rusia si Arabia Saudita au stabilit o serie de masuri pentru a ajuta regimul Bashar al-Assad sa reia dialogul cu toate grupurile opozitiei pentru depasirea razboiului civil din Siria, anunta Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de site-ul publicatiei The Wall Street Journal.

"Am convenit sa continuam masurile practice care au scopul relansarii dialogului intre Administratia Siriei si toate grupurile opozitiei siriene", a declarat Serghei Lavrov dupa intrevederea pe care a avut-o cu ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir.

Rusia, un sustinator al regimului Bashar al-Assad, si Arabia Saudita, care pledeaza pentru inlaturarea Administratiei de la Damasc, au intensificat cooperarea in ultimele luni, in scopul combaterii retelei teroriste Stat Islamic, care ocupa regiuni din Siria si Irak.

Adel al-Jubeir a declarat ca a discutat cu Serghei Lavrov masuri de securitate pentru contracararea organizatiei teroriste sunnite Stat Islamic. "Am aratat ca pozitia regelui Arabiei Saudite nu s-a schimbat", a spus al-Jubeir. Siria se confrunta, incepand din martie 2012, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste 230.000 de morti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.