Statele Unite au impus joi noi sanctiuni in criza ucraineana, adaugand pe o lista cu cei pe care-i penalizeaza din cauza actiunilor Rusiei in Ucraina asociati ai unui comerciant rus de gaze naturale miliardar, operatori portuari din Crimeea si fosti oficiali ucraineni, relateaza Reuters online.

Biroul pentru Controlul Activelor Straine (OFAC) din cadrul Departamentului american al trezoreriei a impus masuri impotriva a opt entitati si persoane, despre care a afirmat ca il sustin pe Ghenadi Timcenko, un important comerciant de gaze naturale, sanctionat anterior.

Masurile vizeaza si doua entitati despre care a afirmat ca ii ofera sustinere lui Boris Rotenberg, un om de afaceri rus si un aliat al presedintelui rus Vladimir Putin.

Aceste masuri au scopul sa oblige Rusia sa-si respecte angajamentele cu privire la mentinerea pacii, pe care Moscova si le-a asumat semnand anul acesta documente la Minsk, si incetarea conflictului din estul Ucrainei, unde separatisti prorusi lupta impotriva fortelor guvernamentale ucrainene, scrie MEDIAFAX.

"Actiunea de astazi (joi) ne subliniaza hotararea de a mentine presiunea asupra Rusiei, din cauza ca a incalcat dreptul international si alimenteaza conflictului din estul Ucrainei"
, a declarat directorul OFAC John Smith, citat intr-un comunicat.

Statele Unite au sanctionat joi si patru fosti oficiali ucraineni si apropiati ai acestora, asociati ai fostului presedinte ucrainean Viktor inaukovici, care a fugit in Rusia anul trecut dupa ce a fost indepartat de la putere, in urma mai multor luni de proteste de strada. Patru operatori portuari din Crimeea si un operator de feribot au fost sanctionati pentru ca au operat in regiunea ucraineana Crimeea, anexata in 2014 de catre Rusia.

Washingtonul a identificat totodata mai multe entitati despre care afirma ca operau ca filiale ale bancii rusesti de stat pentru dezvoltare VEB si gigantului petrolier rusesc Rosneft, sanctionate anul trecut.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.