Autoritatile din Republica Moldova si Ucraina agraveaza criza din Transnistria, a declarat ministrul de externe de la Tiraspol, Nina Stanski, la o intalnire cu Radojko Bogojevici, emisarul special al presedintelui OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean.

"Trebuie sa spun ca activitatile autoritatilor moldovene si ucrainene, din pacate, continua sa agraveze criza din Transnistria", a afirmat Nina Stanski marti.

"Anul acesta, comertul cu Republica Moldova a scazut cu 24%", a precizat ea. "Exporturile Transnistriei in aceasta perioada au scazut cu 75 de milioane de dolari. Scaderea importurilor a fost de 170 de milioane de dolari. Companiile transnistrene implicate in activitati economice externe se confrunta cu grave probleme logistice, fiind fortate sa isi reorienteze comertul de la rutele traditionale la cele care nu sunt avantajoase din punct de vedere economic", a mai spus ea.

"Retorica partenerilor nostri moldoveni devine din ce in ce mai combativa, neprietenoasa si ostila. Ei continua sa deschida dosare penale, al caror numar creste saptamanal. Proceduri penale sunt lansate nu numai impotriva oficialilor, ci si contra oamenilor de afaceri implicati in comertul cu tarile vecine", a subliniat Stanski. La randul sau, Bogojevici a afirmat ca urmareste evolutia situatiei si a dat asigurari ca intelege preocuparile Transnistriei

El a adaugat ca a fost rugat sa le transmita partilor implicate in procesul de negocieri pentru solutionarea conflictului transnistrean un mesaj din partea presedintelui in exercitiu al OSCE, ministrul sarb de Externe Ivita Dacici, potrivit caruia Serbia, in calitate de stat care detine presedintia OSCE, sustine continuarea dialogului in incercarea de a gasi o solutie politica, singura solutie corecta pentru orice conflict.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.