Adunarea Nationala a Frantei a adoptat miercuri un proiect de lege care legalizeaza unele practici de spionaj contestate de aparatori ai libertatilor individuale, relateaza Reuters in pagina electronica.

Proiectul de lege a fost adoptat in contextul unor dezvaluiri privind spionarea ultimilor trei presedinti francezi de catre serviciile americane de informatii.

Socialistii, republicanii, UDI (centristi) si radicalii de stanga (majoritari) au votat pentru, in timp ce ecologistii si Frontul de Stanga au votat impotriva.

Aproximativ o suta de alesi francezi considera acest proiect de lege drept "periculos" si intentioneaza sa sesizeze joi Consiliul Constitutional.
La randul sau, vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, si-a exprimat ingrijorarea fata de acest proiect de lege intr-o scrisoare trimisa deputatilor francezi saptamana trecuta, scrie MEDIAFAX.

Noul proiect de lege privind spionajul, pregatit de peste un an si reactivat dupa atentatele din ianuarie de la Paris, valideaza unele practici clandestine pentru serviciile franceze de informatii, in principal in lupta impotriva terorismului. Proiectul de lege le permite operatorilor de telecomunicatii sa instaleze "cutii negre" destinate filtrarii comunicatiilor. Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a aparat noul proiect de lege, dand asigurari ca nu pune in pericol "libertatile individuale".

"Acest proiect de lege nu permite o supraveghere generalizata, ci, dimpotriva, o interzice", a subliniat el.

Senatul francez a adoptat noul proiect de lege privind spionajul marti, ziua aparitiei in presa a unor dezvaluiri potrivit carora ultimii trei presedinti ai Frantei, François Hollande, Nicolas Sarkozy si Jacques Chirac, precum si numerosi ministri, functionari de rang inalt, deputati sau diplomati au fost interceptati in perioada 2006-2012 in beneficiul Statelor Unite.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.