Presedintele ucrainean Petro Porosenko si vicepresedintele american Joe Biden au avut o discutie telefonica, vineri, in cadrul careia au vorbit despre consolidarea capacitatii de aparare a Ucrainei si posibilitatea suplimentarii ajutorului microfinanciar, relateaza agentia rusa Tass.
Porosenko si Biden "au discutat despre sustinerea, de catre Statele Unite, a consolidarii capacitatii de aparare a Ucrainei", a anuntat Administratia Prezidentiala Ucraineana intr-un comunicat publicat vineri seara. "Presedintele (ucrainean) si vicepresedintele (american) au discutat, de asemenea, despre posibilitatea suplimentarii ajutorului microfinanciar oferit Ucrainei", se mai arata in comunicat. In plus, Petro Porosenko i-a dat asigurari lui Joe Biden in legatura cu "ireversibilitatea cursului de reforme in Ucraina si luptei impotriva coruptiei".

Economia Ucrainei, care trece prin cea mai grava criza de la obtinerea independentei in 1991, era la inceputul anilor 2000 printre cele mai dinamice din regiune, dar ulterior a fost afectata de criza financiara mondiala din 2008 si de conflictul separatist din estul tarii, izbucnit in aprilie 2014 dupa inlaturarea de la putere a presedintelui prorus Viktor Ianukovici si anexarea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia, scrie MEDIAFAX.

Viktor Ianukovici a fost inlaturat de la putere in februarie, ca rezultat al protestelor proeuropene, eveniment urmat la scurt timp de anexarea Crimeei de catre Rusia si revolta armata a prorusilor din estul Ucrainei, soldata cu peste 6.400 de morti. Conflictul a paralizat mare parte din industria nationala, concentrata in regiune.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.