Maladiile mintale, inclusiv tulburarile psihiatrice, au fost ilustrate si explicate cu ajutorul personajelor din franciza cinematografica "Razboiul stelelor/ Star Wars", intr-un studiu inedit, realizat recent de doi experti americani in psihiatrie.

La prima vedere, stabilirea unui raport intre personajele din "Star Wars" si maladiile mintale pare o sarcina dificila. Cu toate acestea, doi experti americani in psihiatrie, Ryan C.W. Hall si Susan Hatters Friedman, au avut aceasta idee, cu scopul de a realiza un studiu care sa popularizeze in randul oamenilor concepte precum depresie, dependenta si schizofrenie, asociindu-le cu personaje din aceasta serie cinematografica celebra, scrie MEDIAFAX.

"Obiectivul este de a face anumite lucruri mai amuzante, de a crea un instrument de invatare pentru toata lumea, indiferent daca este vorba de pacienti, studenti la medicina, care, poate, nu sunt foarte interesati de acest subiect, sau de oameni care considera ca e interesant sa studieze aceste chestiuni", au declarat autorii studiului. Cercetatorii americani au publicat o serie de analize stiintifice in revista Academic Psychiatry, urmand exemplul altor experti in psihiatrie care au folosit personajul Scarlett O'Hara, protagonista filmului "Pe aripile vantului", pentru a preda studentilor conceptul de "isterie".

Ryan C.W. Hall si Susan Hatters Friedman spun, printre altele, ca stilul de vorbire al personajului Yoda din "Razboiul stelelor" ar fi cauzat de dislexie sau de sindromul Williams, o maladie cauzata de absenta partiala a cromozomului sapte, care determina o vorbire incoerenta. Darth Vader ar putea suferi de stres posttraumatic sau de un anumit tip de tulburare de personalitate. Fiul sau, Luke Skywalker, ar prezenta, potrivit acelorasi cercetatori americani, semne premergatoare de schizofrenie, cauzate de evolutia lui brusca de la un adolescent predispus la depresie la rolul de salvator al omenirii. In ceea ce il priveste pe Jabba The Hutt, acest personaj ar prezenta semne de psihopatie. "Insa acest lucru nu reprezinta nicio surpriza pentru nimeni", afirma autorii studiului.

Studiul celor doi experti americani este supus interpretarilor, precizeaza un articol publicat in Pacific Standard. Cu toate acestea, atunci cand colegii de breasla ai cercetatorilor Ryan C.W. Hall si Susan Hatters Friedman au comentat acest studiu, ei au preferat sa nu ii critice, ci, mai degraba, sa discute in detaliu comparatiile facute de acestia.

Citeste si:
VIDEO Actrița Estelle Harris, cunoscută din serialul Seinfeld, a...
VIDEO Actrița Estelle Harris,...

Asocierea dintre psihiatrie si cinematografie nu este rara, cele doua domenii inspirandu-se in mai multe ocazii unul din celalalt. "Stralucirea/ The Shining", "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "American Psycho", "Shutter Island" sunt tot atatea exemple de filme in care tulburarile mintale fac parte integranta din scenariile cinematografice. In sens invers, un curs de psihopatologie din Statele Unite a asociat deja personaje de fictiune cu maladiile mintale. Astfel, personajele din serialul de televiziune "Seinfeld", considerate "nevrozate si aiurite", reprezinta un punct de plecare ideal pentru astfel de analize stiintifice, potrivit cursului citat. In 2004, mai multe episoade din acest serial TV au fost prezentate unor pacienti care sufereau de schizofrenie, cu scopul de a facilita dialogul cu acele persoane.

Citeste si:
Trei adolescente din Prahova, la spital dupa ce au inghitit un...
Trei adolescente din Prahova,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.