Cel putin 17 persoane au fost ucise miercuri in estul Ucrainei, in cele mai sangeroase confruntari armate de la intrarea in vigoare a unui armistitiu, in februarie, relateaza DPA in pagina electronica de joi.

Guvernul ucrainean si separatistii prorusi s-au acuzat reciproc de aceasta escaladare, in principal in regiunea Donetk, aflata sub controlul rebelilor. Un lider rebel de la Donetk a declarat ca militarii au ucis 15 persoane, inclusiv un numar neprecizat de civili, in timpul unor confruntari care au durat sapte ore.

"Partea ucraineana este autoarea unei provocari. Ea a deschis focul asupra pozitiilor noastre pe intregul front", a declarat Vladimir Kononov, un reprezentant al "republicii populare" de la Donetk (DPR), citat de agentia rusa Interfax.

Premierul ucrainean Arseni Iateniuk a acuzat Rusia de aceste violente, afirmand ca "Rusia a incalcat din nou, astazi (miercuri), acordul de armistitiu". "Teroristii sai au inceput o operatiune militara", a subliniat el. Un purtator de cuvant militar ucrainean, Andrii Lisenko, i-a acuzat pe rebeli ca au lansat un atac cu scopul de a avansa in zone din regiune aflate sub controlul Guvernului.

In regiunea vecina Lugansk, un cuplu de batrani a fost ucis miercuri, dupa ce masina la bordul careia se afla a fost lovita de un obuz de mortiera intr-o zona aflata sub controlul Guvernului, la aproximativ 20 de kilometri de linia frontului, a anuntat guvernatorul Ghenadii Moskal intr-un mesaj postat pe site-ul sau, scrie MEDIAFAX.

Guvernul Statelor Unite a acuzat Rusia de aceste atacuri, subliniind ca Moscova "poarta responsabilitatea directa a ceea ce se intampla".

O purtatoare de cuvant a Departamentului de Stat, Marie Harf, a declarat ca atacurile au fost comise de partea ucraineana a liniei armistitiu, de catre "forte ruse si separatiste (proruse) combinate".

"Se pare ca au folosit rachete (de tip) Grad si alte tipuri de armament greu, care ar fi trebuit sa fie retras potrivit planului (de pace) de la Minsk, din februarie", a declarat Harf.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Ea a adaugat ca separatisti prorusi ar fi ucis o persoana si ca alti 20 de ucraineniau fost raniti. Ea a citat Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) ca una dintre sursele informatiilor despre victime. Eventuale tentative de cucerire a unor noi teritorii ucrainene vor fi intampinate cu noi sanctiuni, a avertizat ea.

"Vom continua sa impunem costuri suplimentare si purtam aceste discutii intern, desigur, si cu partenerii nostri", a declarat Harf.

Peste 6.400 de persoane au fost ucise in Ucraina de la inceputul conflictului armat, in aprilie 2014, potrivit ONU.

Rebeliunea din cele doua regiuni estice ale Ucrainei a izbucnit dupa ce fostul presedinte prorus Viktor Ianukovici a fost inlaturat de la putere in urma unor proteste sangeroase, la Kiev.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.