Laurent Fabius, ministrul francez de Externe, a exprimat opozitie fata de orice initiativa de negociere cu regimul Bashar al-Assad, explicand ca o asemenea situatie ar fi favorabila organizatiei teroriste Stat Islamic in Irak si Siria.

"Orice solutie care ar permite ramanerea la putere a lui Bashar al-Assad ar fi un cadou absolut scandalos, urias, facut teroristilor Daesh" (Stat Islamic in Irak si Siria), a declarat Laurent Fabius, potrivit ziarului Le Parisien.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a sugerat duminica, intr-un interviu acordat CBS, ca regimul Bashar al-Assad ar putea fi cooptat in negocieri pentru solutionarea razboiului civil. "Pana la urma, vom fi nevoiti sa negociem", a spus Kerry referindu-se la posibilitatea de a negocia cu regimul de la Damasc.

Departamentul de Stat american a explicat ca John Kerry nu s-a referit la negocieri directe cu presedintele Bashar al-Assad, ci la situatia generala din Siria. Presedintele Siriei, Bashar al-Assad, a respins sugestia lui John Kerry privind initierea de negocieri. "Declaratiile facute in afara tarii nu ne intereseaza", a declarat al-Assad intr-un interviu acordat Televiziunii publice. "Continuam sa auzim declaratii, dar asteptam intai actiuni", a subliniat al-Assad, scrie MEDIAFAX.

Siria se confrunta, incepand din martie 2012, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste 215.000 de morti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.