Partidul Social Democrat (SPD) a obtinut o victorie clara in alegerile legislative din orasul-land Hamburg, insa Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreapta) a obtinut primele mandate in vestul Germaniei.

In pofida victoriei clare, social-democratii din SPD (centru-stanga) au pierdut majoritatea absoluta in Parlamentul landului, pe care l-au dominat aproape continuu de la cel de-al doilea Razboi Mondial incoace. Cel mai vechi partid politic din Germania a obtinut 46,5% din voturile exprimate duminica, potrivit unor previziuni, ceea ce inseamna ca vor fi nevoiti sa negocieze o coalitie. Presupusii parteneri ai SPD sunt Verzii, care au obtinut 11,5% din voturile exprimate.

Insa Verzii au avertizat ca vor purta "negocieri dure" in cazul in care vor fi abordati pentru formarea unei coalitii. Primarul orasului Hamburg Olaf Scholz (SPD) a promis sa nu "dezamageasca pe nimeni". Scrutinul a reprezentat o victorie si pentru AfD, care a obtinut un scor de 5,5% si sapte mandate in Parlamentul landului vestic, pentru prima data de la victoriile inregistrate anul trecut. Pragul de acces in Legislativ este de cinci procente, scrie MEDIAFAX.

In schimb, Uniunea Crestin-Democrata (CDU) a cancelarului Angela Merkel a inregistrat cel mai slab rezultat obtinut vreodata in orasul-land, primind doar 16% din sufragiile locuitorilor. Liderul organizatiei de tineret Paul Ziemiak a catalogat alegerile de la Hamburg un "semnal de avertizare" pentru crestin-democrati.

Liberalii din cadrul FPD, care au parasit Guvernul federal dupa alegerile din 2013, au obtinut mandate in Parlamentul Hamburgului, cu un scor de 7-7,5%. Candidata FPD Katja Suding a catalogat rezultatul scrutinului drept "senzational" si s-a declarat "mandra".

Partidul de stanga a obtinut, de asemenea, 8,5% din voturi, iar Partidul Piratilor (1,5%) nu a trecut pragul electoral.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.