Presedintele ucrainean Petro Porosenko a anuntat ca armistitiul decretat marti dimineata in regiunile din estul Ucrainei - unde fortele guvernamentale infrunta rebeli prorusi - era respectat, relateaza AFP.

"Astazi (marti), acum o ora si jumatate, am declarat un nou armistitiu. Nu a existat niciun tir, nu avem niciun militar ucis", a declarat Porosenko intr-o conferinta publica, la Singapore.

Ucraina este pregatita sa actioneze astfel incat "sangele sa nu mai curga", dar fara sa "renunte" la libertatea, democratia, suveranitatea si independenta sale, a adaugat el, in fata unor universitari, diplomati si oameni de afaceri.

Porosenko a apreciat ca acest conflict nu este un razboi doar pentru Ucraina, ci "un razboi pentru libertate, pentru democratie, pentru Europa". Pe de alta parte, negocierile de pace prevazute marti la Minsk nu vor mai avea loc si nu s-a stabilit o noua data pentru ele, a anuntat diplomatia ucraineana. "Astazi (marti) nu se va intampla nimic", a anuntat Evghen Perebinis, un purtator de cuvant al diplomatiei ucrainene, scrie MEDIAFAX.

Intrebat daca s-a stabilit alta data pentru negocieri, el a insistat ca exista "consultari (in acest sens si ele) continua", in contextul in care separatistii cer o amanare a deschiderii negocierilor cel putin pana vineri, pe 12 decembrie. Aceste informatii au fost confirmate pentru AFP de catre un lider separatist, Denis Pusilin, "presedintele parlamentului" de la Donetk. "Exista un acord premergator pentru negocieri saptamana aceasta", a declarat el, adaugand ca noua data ar putea sa fie anuntata miercuri.

"Data poate sa fie stabilita imediat ce ne punem de acord asupra agendei" acestei intalniri, a subliniat el.

Rebelii doresc ca Kievul, care a incetat orice finantare bugetara a zonei aflate sub controlul insurgentilor prorusi, sa anuleze "blocada economica", potrivit aceleiasi surse. Alte puncte vizeaza retragerea armamentului greu si schimbul de prizonieri, dar si punerea in aplicare a doua legi ucrainene care prevad amnistiera anumitor combatanti rebeli si acordarea unei autonomii mai mari teritoriului pe care acestia-l controleaza, potrivit lui Pusilin.

Citeste si:
Sorin Bontea a avut primul job la 16 ani. Nu i-a fost deloc ușor:...
Sorin Bontea a avut primul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.