zeci de zboruri ale Lufthansa au fost anulate, joi, din cauza grevei pilotilor companiei aeriene germane, cea de-a 11-a din aprilie, care de aceasta data vizeaza cursele de lung curier si cele de marfa.

In total, peste 40 de zboruri intercontinentale, in principal catre sau dinspre Statele Unite si Asia, sunt anulate pe aeroporturile din Frankfurt (vest), Munchen (sud) si Düsseldorf (vest). Lista cu aceste zboruri poate fi consultata pe site-ul de Internet al companiei www.lufthansa.com.
Filiala Germanwings si zborurile pe distanta medie nu sunt in schimb afectate de aceasta greva care a inceput la ora locala 03.00 (04.00 ora Romaniei) si ar urma sa se incheie la 23.59 (00.59 ora Romaniei).

In ceea ce priveste activitatea de transport de marfuri a Lufthansa Cargo, compania afirma pe site-ul sau de Internet ca poate mentine "aproape toate" zborurile, desi in unele cazuri s-ar putea inregistra decalaje de cateva ore.

De mai multe luni, sindicatul pilotilor Cockpit se opune proiectului conducerii de a reveni asupra posibilitatii actuale a pilotilor de pensionare anticipata la 55 de ani cu 60 la suta din salariu. Contestatia a luat amploare recent, greva actuala fiind a doua din aceasta saptamana, dupa o incetare a activitatii de 36 de ore luni si marti, care a condus la anularea a peste o mie de zboruri.

De fiecare data, compania incearca sa limiteze impactul grevelor cerandu-le altor piloti sa lucreze si avertizand dinainte pasagerii. Inca de miercuri, directorul Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat ca poate asigura jumatate din zborurile de lung curier prevazute initial pentru aceasta zi.

Incercand o iesire din criza, conducerea Lufthansa a propus miercuri sindicatului pilotilor sa recurga la un arbitraj. Dar un purtator de cuvant al Cockpit a declarat miercuri pentru AFP ca acest lucru nu va afecta greva de joi. Sindicatul nu s-a pronuntat inca asupra acestei propuneri si nu exclude pentru moment noi greve. Pilotii companiei sunt ingrijorati si de intentia Lufthansa de a se dezvolta mai mult in sectorul low-cost pentru a face fata unei concurente tot mai mari, o strategie validata miercuri de consiliul de supraveghere al grupului.

Lufthansa nu a actualizat costurile acestor greve repetate pentru companie, estimate la aproximativ 170 de milioane de euro in octombrie. Contactata de cotidianul Bild, federatia germana a camerelor de comert (DIHK) a evaluat la aproximativ 25 de milioane de euro pe zi costul pentru economia germana in general.

Citeste si:
Un nou sistem de recunoaștere facială la aeroport chiar dacă porți...
Sistem de recunoaștere...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.