Alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc duminica, ar putea aduce la putere o coalitie intre partidele proeuropene si comunisti.

Provocate de liberalul Mihai Ghimpu, liderii celor doua partide guvernamentale mari - PLDM (Partidul Liberal-Democrat din R.Moldova) si PDM (Partidul Democrat din R.Moldova) - au declarat ca nu vor forma o coalitie cu Partidul Comunistilor (PCRM) al lui Vladimir Voronin dupa alegerile de duminica. Sondajele arata insa ca, fara participarea comunistilor, o coalitie proeuropeana nu ar fi de fapt posibila, pentru ca celor doua partide nu le-ar fi suficiente voturile pentru crearea unei aliante de tipul celei din 2009.

Principalele doua partide proeuropene, PLDM si PD, ar obtine doar in jur de 26 la suta, potrivit ultimei estimari. Cu Partidul Liberal, procentul ar ajunge la 33 la suta, adica mult prea putin pentru o coalitie. Asa ca, prezentand ultimul sondaj, Barometrul Opiniei Publice, autorii formulau saptamana trecuta urmatoarea concluzie: este nevoie de o coalitie extinsa. De obicei, termenul este utilizat in Republica Moldova pentru o configuratie formata din PLDM, PD, eventual si PL, pe de o parte, si pe de alta – PCRM.

Ideea coalizarii a fost insa negata cu fermitate atat de comunisti, care au spus ca nu vor intra in nici un fel de coalitie cu partidele puterii, cat si de liberal-democrati si democrati, care au spus ca nu-si imagineaza o coalitie cu cei ce contesta importanta Acordului de Asociere cu UE. Analistul politic Corneliu Ciurea considera insa ca aceste declaratii sunt doar strategii preelectorale. Daca ar spune altceva acum, toate partidele vizate ar risca sa-si reduca scorurile: cele doua formatiuni proeuropene ar pierde sprijinul electoratului anticomunist, iar PCRM – al electoratului prorusesc.

"De aceea, in discursurile publice, ele resping ideea. Dar cu siguranta, PLDM si PD se gandesc la situatia post electorala si iau in calcul o posibila coalitie cu comunistii. Fapt care este confirmat indirect de atitudinile politicienilor europeni. Tot mai multi declara, in discutii private, ca trebuie sa fim pragmatici si sa luam in calcul rezultatele alegerilor", explica el.

Citeste si:
A murit primul preşedinte al Republicii Moldova
A murit primul preşedinte al...

Potrivit lui Corneliu Ciurea, posibilitatea constituirii unei coalitii proeuropene fara contributia PCRM ar fi de fapt foarte mica in conditiile scorurilor anticipate de sondaje. Pe de alta parte, riscul unui astfel de scenariu postelectoral ar fi, pentru partidele proeuropene, ca PCRM ar putea ceda oricand unor presiuni mai serioase venite de la Kremlin, scrie MEDIAFAX.

"Nu este deloc sigur ca PCRM va opta pentru o formula proeuropeana, chiar daca exista astfel de indicii. PCRM are mai multe bariere. Votantii acestui partid sunt prorusi, de aceea o eventuala incercare a comunistilor sa incline balanta in favoarea proeuropenilor ar putea fi o problema pentru acest partid. O asemenea tradare ar putea sa nu-i fie iertata de electorat. Asta este problema interna – ca acest flirt cu ideea proeuropeana este nefiresc din punctul de vedere al esentei acestui partid si constitutiei interne a lui. Este insa si o problema externa – pana acum Voronin a demonstrat ca poate sa tina piept presiunilor ruse. Dar acum nu se stie in ce masura este imun la presiunile Moscovei, o presiune care va creste si nu putem fi siguri ca el va rezista", explica analistul.

Citeste si:
Beri străine pe rafturile magazinelor din Moscova, deși...
Beri străine pe rafturile...

Mai fireasca ideologic pentru PCRM ar fi, desigur, o coalitie proruseasca, cu socialistii lui Igor Dodon si formatiunea lui Renato Usatii, mai spune Corneliu Ciurea. Dar o astfel de constructie este creditata de BOP cu doar 29 la suta din sufragii. Problema pe care ar mai trebui s-o depaseasca Vladimir Voronin ar fi legata de rivalitatile cu liderii, mai tineri si mai energici, ale celor doua formatiuni, apreciaza analistul.

"Problema lui Voronin este ca Usatii este un lider nou, in ascensiune, care pare destul de dinamic si are un stil si tinuta cu priza la public. Este asemanator cu Voronin, doar ca mai tanar. De aceea, este un concurent redutabil. In ce il priveste pe Dodon, se resimt ranile tradarii lui Dodon din 2011. In aceste conditii, lui Voronin i-ar fi mai apropiati liderii pe care ii cunoaste mai bine – Filat si Lupu. S-ar putea totusi ca aceste rivalitati cu Dodon si Usatii sa fie cumva scoase la suprafata, aratate public de Voronin tocmai pentru a masca o posibila intentie de a crea aceasta coalitie. Nu putem exclude nici aceasta posibilitate", a adaugat el.

Citeste si:
Alegeri SUA: Joe Biden, pregătit să lucreze cu opoziția republicană
Alegeri SUA: Joe Biden,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.