Purtatorul de cuvant al cancelarului german Angela Merkel a declarat ca principiul libertatii de circulatie in spatiul Uniunii Europene "nu este negociabil".

Potrivit revistei Der Spiegel, Angela Merkel considera ca o iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana este "posibila", avertizandu-l pe David Cameron cu ocazia summitului desfasurat in octombrie la Bruxelles.

"Pentru prima data, David Cameron impinge tara sa spre un punct din care nu se mai poate reveni in privinta apartenentei la Uniunea Europeana, iar Angela Merkel nu va mai insista pentru mentinerea Marii Britanii in UE", afirma surse guvernamentale citate de publicatia Der Spiegel.

"Din punctul de vedere al Germaniei, principiul fundamental al liberei circulatii in cadrul UE nu este negociabil. Acest lucru a fost transmis de cancelar", a declarat Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al lui Merkel. Pentru atenuarea ascensiunii formatiunii nationaliste Partidul Independentei Marii Britanii (UKIP), David Cameron a anuntat ca doreste limitarea imigratiei provenind din alte state membre UE, scrie MEDIAFAX.

"Nu este vorba de o problema bilaterala intre Germania si Marea Britanie, ci de una a Marii Britanii cu restul partenerilor europeni", a subliniat Seibert. "Cancelarul a spus foarte clar cu ocazia reuniunii Consiliului European ca lupta impotriva eventualelor abuzuri asociate libertatii de circulatie este un subiect legitim, inclusiv in Germania. Dar nu se pune problema reexaminarii principiului general al liberei circulatii", a subliniat Seibert.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.