Pentru a reusi sa stabileasca responsabilitatea in cazul accidentului aviatic in care si-a pierdut viata directorul companiei petroliere franceze Total, un prim suspect retinut iar noi arestari si demisii in serie au avut loc in randul conducerii aeroportului Vnukovo.

Soferul masinii de deszapezire implicata in coliziunea care a provocat accidentul avionului de tip Falcon in care se afla directorul general al Total, Christophe de Margerie, a fost arestat preventiv joi, pana la 21 decembrie, in urma unei decizii a tribunalului din Moscova, la solicitarea anchetatorilor, relateaza AFP.

Potrivit Comisiei ruse de ancheta, angajatul in varsta de 60 de ani, Vladimir Martinenko, avea o alcoolemie de 0,6 g/l de alcool in sange in momentul accidentului, cu 0,1 grame mai mult decat permite legislatia in Franta.
Legislatia din Rusia aplica o toleranta zero fata de consumul de bauturi alcoolice pentru conducatorii auto.

Avocatul sau a dezmintit insa marti acuzatiile privind starea de ebrietate, invocand probleme cardiace care il impiedica pe clientul sau sa consume alcool, dar a recunoscut ulterior ca este posibil sa fi consumat "cateva picaturi" de alcool. Avionul in care se afla directorul general al grupului petrolier francez a intrat in coliziune cu masina de deszapezire in noaptea de luni spre marti, pe aeroportul Vnukovo din Moscova, iar ulterior s-a prabusit, provocand moartea celor patru persoane care se aflau la bord, inclusiv directorul companiei Total.

In primele imagini ale interogatoriului difuzate miercuri de posturile de televiziune ruse, Vladimir Martinenko afirma ca "s-a pierdut". "Nu mi-am dat seama ca am intrat pe pista de decolare", a declarat el. Pe de alta parte, avocatul sau a declarat, miercuri, ca el nu lucra singur in acel moment, iar masina sa facea parte dintr-o "coloana de masini de deszapezire". Potrivit avocatului, Vladimir Martinenko a coborat din masina pentru a verifica daca a lovit un obstacol si a intarziat intre "30 si 40 de secunde", suficient pentru "iesi din coloana de masini".

Convoiul a parasit pista, dar turnul de control nu a observat ca a mai ramas o masina" pe pista, a afirmat avocatul. In acel moment, avionul s-a ciocnit de masina de deszapezire si s-a prabusit, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
VIDEO O femeie de 77 ani de ani, arestată în Rusia pentru că protesta
VIDEO O femeie de 77 ani de...

De asemenea, anchetatorii rusi au retinut preventiv joi patru angajati ai aeroportului Vnukovo, printre care seful echipei de curatare a pistei si responsabilul pentru controlarea zborurilor, dar si controlorul de trafic care monitoriza decolarea avionului, impreuna cu seful sau. Potrivit Comisiei ruse de ancheta, cei patru angajati au fost "retinuti in calitate de suspecti" si sunt acuzati ca nu au respectat normele de securitate. Nu exista indicii ca cei patru au consumat bauturi alcoolice.

In paralel, primele demisii au fost anuntate in randul conducerii aeroportului, prin plecarea directorului general Andrei Diakov, aflat in functie din 2005, si a adjunctului sau, Serghei Solntsev. Anchetatorii rusi au denuntat, marti, "neglijenta criminala" a conducerii aeroportului Vnukovo.
Pe langa ancheta, expertii rusi, in colaborare cu omologii francezi de la Biroul de ancheta si analiza (BEA) continua analiza datelor din cutiile negre ale avionului, care urmeaza sa stabileasca circumstantele producerii accidentului. Potrivit vicepresedintelui Biroului rus de ancheta pentru siguranta aviatiei civile (MAK), Serghei Zaiko, analiza datelor zborului a inceput miercuri si ar urma sa fie finalizata in "doua-trei zile".

Citeste si:
Coronavirus România: 11 noi decese cauzate de COVID-19. Bilanțul...
Coronavirus România: 11 noi...

In ceea ce priveste conditiile de functionare in aeroporturile din Rusia, cotidianul Vedomosti a anuntat, joi, ca un comunicat a fost publicat pe site-ul sau de compania rusa Iamal, care a atras atentia cu privire la "riscul producerii unor coliziuni" ale avioanelor pe aeroporturile ruse. Documentul a fost ulterior retras de pe site-ul companiei Iamal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.