International • 16 Septembrie 2014 • 15:55
Construita in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, "Calea ferata a mortii" , asa cum a fost supranumita, leaga Tailanda de Birmanial( in prezent Myanmar), a fost cosmarul cel mai mare al prizonierilor japonezilor.

Drumul feroviar de 415 kilometri a fost construit de Imperiul Japonez in 1943 pentru sustinerea fortelor proprii in Campania din Birmania din al Doilea Razboi Mondial.

Scopul caii ferate a fost sa suplimenteze fortele japoneze din Birmania, in contextul in care caile maritime devenisera vulnerabile odata cu reducere fortelor navale japoneze dupa bataliile din Marea Coralilor si din Midway, din 1942. Odata ce calea ferata a fost terminata, japonezii au planuit sa atace Marea Britanie in India, in special drumul si caile aeriene folosite de Aliati pentru a sprijini China pe deasupra Muntilor Himalaya, potrivit site-ului hellfire-pass.commemoration.gov.au, citati de MEDIAFAX. Cu scopul de a termina calea ferata cat mai rapid, japonezii au hotarat sa foloseasca prizonieri din partea Aliatilor care cazusera in mainile lor la inceputul lui 1942. Aproximativ 180.000 de muncitori civili asiatici si 60.000 de prizonieri de razboi ai Aliatilor au muncit pentru constructia caii ferate, dintre care au murit 90.000 de asiatici si 12.399 de prizonieri de razboi. Victimele prizonieri de razboi au inclus 6.318 de britanici, 2.815 australieni, 2.490 de olandezi si 356 de americani.

Povestea unuia dintre muncitori
Printre ultimii supravietuitori dintre prizonierii de razboi care au lucrat la calea ferata se afla si britanicul Sir Harold Atcherley, in varsta de 95 de ani, care si-a publicat anul trecut jurnalul tinut cat timp a fost detinut. Pe parcursul celor trei ani in care a fost prizonierul japonezilor, a scris despre viata de zi cu zi din lagar, iar The Telegraph a scris povestea sa. Inainte de asta, Atcherley nu vorbise despre razboi cu altcineva in afara familiei. "Sunt anumite lucruri pe care le stiu si despre care nu am vorbit si nu voi vorbi niciodata", a spus el. In martie 1943, barbatul a fost trimis in Tailanda sa inceapa munca la calea ferata. Cei care i-au prins le-au spus initial prizonierilor sa isi faca bagajele pentru o "tabara de relaxare".

Notitele din jurnal descriu calatoria chinuitoare cu trenul pana in Ban Pong, Tailanda. "Cinci zile si nopti, cu permisiunea de a iesi din tren 30 de minute pe zi. Nicio toaleta in timpul noptii, foarte cald ziua in vagoane doar din metal, prea multi in fiecare ca sa ne putem intinde toti pe jos in acelasi timp". Ajunsi in Tailanda, au fost pusi sa munceasca 18 ore pe zi. Mancau 250 de grame de orez pe zi si orice fel de verdeata pe care o puteau gasi ei. Slabiti de munca si malnutritie, au fost in curand afectati de ulcer, beriberi (o deficienta de vitamina B care provoaca paralizie) si febra transmisa de tantari.

Virusul ucigas

"Colera se raspandeste si oamenii mor in ritm de 20 pe zi", scria britanicul in jurnal. "Cazuri ingrozitoare de ulcere tropicale - situatii vazute de mine cu picioare mancate pana la os de la glezna la genunchi. Fara somn pentru prizonierii afectati, care gem toata noaptea - singura lor speranta pentru dimineata este repetarea tuturor agoniilor din ziua trecuta. Niciun om nu merita o asemenea moarte".

Moarte subita

Munca la calea ferata le-a luat doar opt luni, dar dintre cei 1.700 de barbati trimisi alaturi de Sir Harold, numai 400 mai erau vii in octombrie. Supravietuitorii au fost trimisi inapoi in tabara din Changi, unde alti 200 au murit din cauza bolilor pe care le-au indurat pentru un alt an si jumatate. La 5 august 1945, in ziua dinaintea primelor doua bombe atomice lansate de americani pentru a-i forta pe japonezi sa se predea, britanicul Atcherley nu avea nicio idee despre deznodamantul care urma sa aiba loc. "Cu totii simt ca lucrurile nu mai pot merge la fel prea mult timp", scrisese in jurnal. "Dar nu e niciun semn care sa anunte vreo schimbare semnificativa ce ne-ar putea aduce libertatea".
Citeste si:
Un tren de călători a intrat într-o basculantă în Brăila.
Un tren de călători a intrat...

La sapte decenii de la eliberare, emotiile pe care le simte cu amintirea acelor ani au ramas la fel de puternice: "Mi-a adus inapoi amintirea despre cei care stiu ca nu au reusit. Undeva adanc am un sentiment de vinovatie: eu am supravietuit, dar altii nu".

Linia ferata a fost inchisa in 1947, dar sectiunea dintre Nong Pla Duk si Nam Tok a fost redeschisa zece ani mai tarziu.

Despre autor:

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.