Un condamnat la moarte a decedat dupa o agonie fara precedent, miercuri, in Arizona (sud-vest), alimentand polemica violenta din Statele Unite privind viitorul injectiei letale ca metoda de executie.

Joseph Wood, in varsta de 55 de ani, condamnat pentru uciderea prietenei sale si a tatalui acesteia in 1989, a fost declarat mort dupa aproape doua ore de la injectie, in loc de circa zece minute, cum ar fi trebuit in mod obisnuit.

Executia a inceput la ora locala 13.52 si decesul a fost declarat la ora 15.49 (01.49 ora Romaniei), a declarat pentru AFP o purtatoare de cuvant a procurorului general din Arizona, Tom Horne.

El "a gafait", "a gemut", "s-a sufocat si s-a chinuit sa respire timp de aproximativ o ora si 40 de minute", a declarat avocatul lui, Dale Baich, care a depus chiar o motiune de urgenta in fata Curtii Supreme pentru ca aceasta sa opreasca executia, in timp ce detinutul era in continuare in viata la o ora dupa injectie.

"Arizona pare sa se fi alaturat altor state iresponsabile intr-o oroare care era absolut previzibila", a afirmat Baich, citat de MEDIAFAX.

"Americanii s-au saturat de aceasta barbarie", a adaugat Diann Rust-Tierney, de la Coalitia nationala pentru abolirea pedepsei cu moartea. "Suntem pur si simplu incapabili sa punem in aplicare pedeapsa capitala omeneste", a declarat ea, vorbind despre "calvarul" condamnatului.

Expertul de la Fordham University Deborah Denno, specialist in injectia letala, a vorbit despre o executie "inacceptabila", "socanta" deoarece era "pe deplin previzibila si evitabila".

Guvernatorul Arizonei Jan Brewer a aparat la randul sau legalitatea executiei, declarandu-se totusi ingrijorata de duritatea ei, si a ordonat o ancheta. "Un lucru este sigur, detinutul Wood a murit legal si nu a suferit potrivit marturiilor si concluziilor medicale", a declarat ea.

Citeste si:
Mitică Dragomir, cuvinte dure la adresa lui Petre Roman după...
Mitică Dragomir, cuvinte dure...

In ultimele 24 de ore, Wood a depus mai multe recursuri in fata tribunalelor din Arizona si pana la cel mai inalt nivel al justitiei americane, pentru a contesta secretul care inconjoara procedura injectiei letale in acest stat, ca in multe altele care practica pedeapsa capitala.

Numerosi condamnati inaintea lui au denuntat, de asemenea, riscurile suferintelor neconstitutionale cu care ar putea sa se confrunte in timpul executiei, in absenta unor informatii despre produsele folosite, despre originea lor, metoda de fabricare si calificarile personalului desemnat sa le injecteze.

Ultimele sale apeluri au fost respinse, Curtea Suprema respingandu-le de doua ori in mai putin de 24 de ore, asa cum a facut si cu recursurile precedente.

In cele 32 de state unde pedeapsa cu moartea este in vigoare, autoritatile au recurs la prepararea in farmacie a produselor injectate, neomologata, dupa refuzul fabricantilor europeni de a le furniza pentru executii.

Citeste si:
Fulgy, condamnat la doi ani de închisoare. Familia lui este...
Fulgy, condamnat la doi ani...

Arizona, care nu a efectuat nicio executie in acest an, a refuzat sa dezvaluie detalii despre procedura si s-a limitat sa spuna ca Wood a fost executat cu aceleasi produse folosite in cadrul unei executii care s-a incheiat prost in ianuarie in Ohio (nord), in cursul careia condamnatul s-a agitat si a gemut timp de 26 de minute.

La sfarsitul lui aprilie, in Oklahoma (sud), un detinut a decedat in chinuri dupa 43 de minute de la injectarea unui cocteil de trei produse. Executiile au fost suspendate in toata tara apoi au fsot reluate, putin cate putin, cu exceptia statului Oklahoma, in pofida protestelor si multiplelor proceduri judiciare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.