Rusia isi mentine trupele pregatite de atac la frontiera cu Ucraina si planifica noi "provocari", similare cu cele ale Germaniei naziste impotriva Poloniei, in 1939,

"Nu vreau sa fac declaratii infioratoare, dar Ucraina, din pacate, se afla in pragul unei agresiuni la scara larga din partea vecinului nostru nordic", a afirmat acest oficial, Mihail Koval, intr-un interviu pentru postul de televiziune ucrainean ICTV, citat de MEDIAFAX.

"In prezent, la frontiera cu Ucraina se afla armata rusa. Cele mai multe efective militare ruse se afla in Crimeea anexata: peste 22 de mii de militari", a adaugat Koval.

"Situatia este foarte tensionata. Provocarile care au loc in prezent ne amintesc de cele din anul 1939, lansate de Germania nazista", a afirmat el.

Koval a mentionat ca separatistii din regiunile Donetk si Lugansk utilizeaza armament rus de tip nou.

"Exista dovezi ca in Zelenopolie (in regiunea Donetk) au fost utilizate lansatoare de rachete multiple de tip Tornado G, folosite in Rusia incepand din 2010, ci nu lansatoare sovietice de tip Grad", a declarat oficialul ucrainean.

Recent, Alianta Nord-Atlantica a denuntat suplimentarea efectivelor militare ruse la frontiera cu Ucraina, considerand ca acesta este "un pas inapoi in efortul pentru detensionarea situatiei".

"Incepand de la jumatatea lunii iunie, avem dovezi privind sosirea progresiva a mii de militari rusi in apropierea frontierei Ucrainei", declara un oficial NATO, adaugand ca "in momentul de fata, exista intre 10.000 si 12.000 de militari rusi in aceasta zona", comparativ cu circa 40.000 in luna mai.

Moscova a avertizat ca analizeaza posibilitatea unor "atacuri punctuale" pe teritoriul ucrainean, dupa ce un obuz lansat de armata ucraineana a provocat moartea unei persoane pe teritoriul Rusiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.