Londra este orasul cu cei mai multi miliardari din lume, iar Marea Britanie are cei mai multi miliardari pe cap de locuitor, cei mai bogati fiind fratii Sri si Gopie Hinduja, originari din India, cu o avere de 11,9 miliarde lire, potrivit unui studiu comandat anual de publicatia The Sunday Times.

Numarul miliardarilor care locuiesc in Marea Britanie a crescut pentru prima oara la peste 100, potrivit Sunday Times Rich List 2014. Astfel, numarul miliardarilor a ajuns la 104, iar averile lor cumulate sunt de peste 301 miliarde de lire sterline, fata de 245 miliarde de lire in 2013.

In Londra locuiesc 72 de miliardari, mai multi decat in oricare alt oras din lume, capitala britanica fiind urmata la mare distanta de Moscova, unde traiesc 48 de miliardari. Pe locul al treilea se afla New York, cu 43 de miliardari, San Francisco cu 42, Los Angeles cu 38 si Hong Kong cu 34.

Cei 104 miliardari care locuiesc in Marea Britanie au averi cumulate de 301,13 miliarde de lire (368,75 miliarde de euro).

Potrivit topului de anul trecut, in Marea Britanie erau 88 de miliardari, cu averi cumulate de 245,66 miliarde de lire (300,8 miliarde de euro).

In prezent, averile cumulate ale miliardarilor din Marea Britanie sunt peste nivelul dinainte de declansarea crizei financiare, de 201,99 miliarde de lire (247 miliarde de euro), inregistrat in 2008.

In schimb, conform datelor publicate vineri, PIB-ul pe cap de locuitor din Marea Britanie, indicator folosit la masurarea averii medii a populatiei, a scazut de la un maxim atins in 2008. pe care nu il va depasi, conform estimarilor, inainte de 2017.

Potrivit organizatiei umanitare Trussell Trust, cea mai importanta banca de alimente din Marea Britanie, numarul persoanelor care au solicitat ajutoare alimentare de urgenta a crescut cu 163% in decurs de un an, la sfarsitul lunii martie fiind in aceasta situatie 913.000 de persoane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.