Secretarul american al Apararii Chuck Hagel a anuntat ca Statele Unite planifica sa trimita in Japonia doua nave echipate cu sisteme antiracheta de tip AEGIS, alaturi de cele deja prezente, pentru a raspunde amenintarii nord-coreene.

"Ca raspuns la provocarile si actiunile destabilizatoarea ale Phenianului, inclusiv lansarile recente ale unor rachete, cu incalcarea rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU, pot sa anunt astazi (duminica) faptul ca Statele Unite prevad mobilizarea a doua nave echipate cu sistemul antiracheta (de tip) AEGIS, suplimentare, in Japonia, in 2017", a declarat Hagel la Tokyo, in urma unei intalniri cu ministrul japonez al Apararii Itsunori Onodera, scrie MEDIAFAX.

Aceste nave se vor alatura celor cinci nave echipate cu sistemul antiracheta stationate deja in Japonia, unde Statele Unite dispun de baze importante si aproape 50.000 de militari.

Coreea de Nord a testat in martie doua rachete cu raza medie de actiune, capabile sa atinga Japonia. Potrivit presei, Tokyo a ordonat fortelor sale de autoaparare (numele armatei japoneze) sa distruga orice racheta nord-coreeana care ar patrunde in spatiul sau aerian si si-a mobilizat navele echipate cu sistemul AEGIS in Marea Japoniei, numita Marea de Est de catre coreeni.

Anuntul de duminica intervine dupa decizia americana, in octombrie, de mobilizare a celui de-al doilea radar de alerta in Japonia, la Kyoto (vest), si o rezolutie cu privire la cresterea numarului de rachete de tip antiracheta in bazele din Alaska, in nord-vestul Statelor Unite.

"Aceste masuri ne vor creste si mai mult capacitatea de a apara Japonia si teritoriul american de amenintarea rachetelor balistice nord-coreene", a subliniat Hagel.

Seful Pentagonului a sosit sambata in Japonia, intr-o vizita de dooua zile, prima etapa a unui turneu in Asia, in cadrul caruia va efectua vizite in China si Mongolia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.