Marea Britanie spune despre referendumul din Crimeea privind alipirea la Rusia, calificandu-l o "farsa", si refuza sa recunoasca rezultatul.

Secretarul Foreign Office, William Hague, a apreciat, intr-o interventie avuta cu o zi inaine de o reuniune a ministrilor de Externe din UE, ca referendumul reprezinta o incalcare a Constitutiei ucrainene.

"Nimic din modul de desfasurare a referendumului nu ne poate convinge ca este vorba despre un exercitiu legitim", a spus el, potrivit unui comunicat al Foreign Office, citat de MEDIAFAX.

"Este o farsa a practicii democratice", a subliniat Hague.

"Regatul Unit nu recunoaste nici referendumul, nici rezultatul sau, asa cum a facut-o majoritatea comunitatii internationale", a adaugat el.

Ministrul britanic de Externe i-a indemnat pe colegii sai din UE sa sprijine masuri care sa transmita "un semnal puternic Rusiei si sa-i spuna ca aceasta sfidare a suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei va avea consecinte economice si politice".

Cetatenii ucraineni din Crimeea au aprobat cu 93%, duminica, alipirea peninsulei la Rusia, potrivit unui sondaj efectuat la iesirea de la urne de catre Institutul pentru Cercetari Politice si Sociologice al Republicii Crimeea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.