Guvernul canadian a decis impunerea de interdictii de patrundere pe teritoriul canadian liderilor ucraineni implicati in reprimarea manifestatiilor.

"Principalii lideri ucraineni responsabili de reducerea la tacere a vocilor opozitiei vor avea interdictie de intrare in Canada", a declarat ministrul canadian al Imigratiei, Chris Alexander, in cursul unei conferinte de presa organizate la Ottawa.

Indentitatea persoanelor vizate de aceaste interdictii, precum si numarul lor, nu au fost precizate.

Statele Unite au luat in considerare saptamana trecuta aplicarea unor masuri similare, in timp ce Bruxelles-ul s-a abtinut sa impuna interdictii liderilor ucraineni. Potrivit unui bilant oficial, confruntarile dintre politie si opozanti s-au soldat saptamana trecuta cu cel putin trei morti, scrie MEDIAFAX.

"Initierea unei anchete independente pentru a investiga cauzele acestor decese este indispensabila", a declarat seful diplomatiei canadiene, John Baird, care s-a alaturat manifestantilor ucraineni, in cursul unei vizite la Kiev, in decembrie.

Represiunea din partea politiei "este inacceptabila. Ne exprimam solidaritatea cu locuitorii din Ucraina care lupta pentru libertatea lor", a adaugat Baird.

Decizia Canadei intervine in contextul abrogarii legilor represive, adoptate de Kiev la 16 ianuarie.

"Este nevoie de ceva mai mult pentru a restabili increderea", a apreciat ministrul canadian de Externe.

Canada a fost primul stat occidental care a recunoscut independenta Ucrainei, in 1991. Potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 1,2 milioane de canadieni sunt originari din Europa de Est.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.