Parlamentul ucrainean, dominat de deputati ai puterii, a adoptat joi legi pe care opozitia le-a denuntat ferm ca fiind niste tentative de a pune capat unei miscari de contestare cu care se confrunta autoritatile de la sfarsitul lui noiembrie.

Aceste texte inaspresc sanctiunile aplicate manifestantilor. Instalarea fara autorizatie a unor corturi sau estrade in locuri publice este pasibila, potrivit noii legislatii, cu o pedeapsa de 15 zile de inchisoare.

In plus, alte legi prevad pedepse cu inchisoarea de pana la cinci ani pentru persoane care blocheaza cladiri oficiale, dar si masuri si amenzi atat impotriva unor persoane care manifesteaza cu fata acoperita de o masca sau cu o sapca pe cap, cat si impotriva unor persoane care manifesteaza in coloane de masini, scrie MEDIAFAX.

Defaimarea pe Internet va fi pedepsita, de asemenea, cu amenda sau munca in folosul comunitatii. Unul dintre liderii grupurilor parlamentare ale opozitiei a denuntat incalcarea Constitutiei si o actiune in forta.

"Dupa asemenea evenimente, este necesar sa ne asteptam la un nou val de actiuni de protest in Ucraina", a avertizat el.

"Toate aceste legi au fost adoptate cu incalcarea regulamentelor si nu au vreo putere legala", a declarat Vitali Kliciko, un fost boxer, alt lider al opozitiei.

Procedura de votarea a legilor a fost, intr-adevar, modificata in cursul sedintei parlamentare, deputatii opozitiei incercand sa-i impiedice pe cei ai puterii sa voteze electronic. Acestia din urma au decis, atunci, sa voteze prin ridicarea mainii. Ambasadorul Uniunii Europene (UE) in Ucraina, Jan Tombinski, s-a declarat "ingrijorat de modul in care au fost votate anumite legi in Parlament astazi (joi)".

"Legile ar trebui sa fie adoptate potrivit unor proceduri precise. Altfel, credibilitatea institutiilor democratice si a sitemului legal este in joc", a declarat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.