Saizeci si doi la suta dintre spanioli vor ca regele Juan Carlos sa abdice, iar abia unul din doi spanioli mai sustin monarhia, potrivit unui sondaj publicat duminica de catre ziarul de centru-dreapta El Mundo, cu ocazia implinirii a 76 de ani de catre suveranul spaniol.

Sustinerea spaniolilor fata de monarhie a scazut in ultimul an cu cinci puncte procentuale, la 49,9%, potrivit acestui sondaj. De asemenea, 62% dintre cei chestionati doresc ca regele sa abdice, cu 17 puncte procentuale mai multi decat in urma cu 12 luni. In schimb, marea majoritate il sustine pe printul mostenitor Felipe.

Astfel, 66% dintre persoanele intervievate au o parere "buna sau foarte buna" despre print, in varsta de 45 de ani, iar 57% sunt de parere ca ar fi capabil sa refaca imaginea monarhiei, scrie MEDIAFAX.

Popularitatea lui Juan Carlos a continuat sa scada in ultimii trei ani, in mare parte din cauza unei anchete pentru coruptie care il vizeaza pe ginerele sau Iñaki Urdangarin, sotul Cristinei, fiica sa cea mica.

In primavara lui 2012, regele le-a cerut scuze spaniolilor, in mod public, dupa ce a fost spializat in urma unei cazaturi in cursul unei partide de vanatoare de elefanti in Botswana, o calatorie costisitoare, care a socat tara afectata de criza.

Regele, nascut pe 5 ianuarie 1938, s-a confruntat, incepand din 2010, cu numeroase probleme de sanatate, care au contribuit la aparitia unor discutii, in tara, cu privire la viitorul domniei sale.

Juan Carlos se bucura, anterior, de o larga popularitate in randul spaniolilor, fiind recunoscut ca suveranul care a actionat in favoarea tranzitiei democratice dupa dictatura franchista. Desemnat succesor de catre Francisco Franco, el a urcat pe tron la 22 noiembrie 1975, dupa doua zile de la moartea dictatorului.

Scandalul judiciar care afecteaza Familia Regala ar putea reizbucni zilele urmatoare. Judecatorul din Baleare care ancheteaza cazul Urdangarin urmeaza sa decida daca o ancheteaza sau nu pe Infanta Cristina pentru faruda fiscala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.