Guvernul ungar analizeaza posibilitatea acordarii de credite ipotecare cu dobanda redusa functionarilor publici, precum si personalului din fortele armate si politie, una dintre variante fiind subventionarea dobanzii, potrivit cotidianului local Nepszabadsag.

Autoritatile de la Budapesta nu au luat pana in prezent nicio decizie in privinta programului, scrie publicatia ungara.

In Ungaria sunt programate pentru primavara anului urmator alegeri parlamentare.

Guvernul a discutat inainte de Craciun acordarea de credite cu dobanda preferentiala, subventionata de stat, insa acestea ar include si o serie de conditii mai restrictive decat in cazul imprumuturilor ipotecare obisnuite, potrivit Nepszabadsag.

Dobanzile preferentiale ar fi valabile pentru persoanele cu contract pe perioada nedeterminata si care nu detin o locuinta. Ratele lunare ar fi plafonate la 30% din salariul imprumutatului, iar persoanele care au luat un credit prin acest program nu vor fi eligibile pentru un al doilea imprumut preferential, scrie MEDIAFAX.

Una dintre variantele analizate prevede plafonarea imprumuturilor la 30 de milioane de forinti (101.000 euro) pentru proprietatile noi, la 20 de milioane de forinti (67.500 euro) pentru cele vechi si la 15 milioane de forinti (50.500 euro) pentru lucrari de imbunatatire.

Costul total al acestei variante, in care imprumuturile ar fi acordate de banci, iar statul ar subventiona dobanda, sunt estimate la 80 de miliarde de forinti (270 milioane de euro), presupunand 40.000-50.000 de cereri.

Persoanele care parasesc postul care le-a dat dreptul la creditul preferential sau devin rau-platnice vor fi excluse din program, urmand sa achite rata standard a dobanzii. In cazul pensionarii sau decesului, va fi mentinuta dobanda preferentiala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.