Deputatii rusi au aprobat, miercuri, o lege privind amnistia, la aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Constitutiei, de care ar putea beneficia membrele grupului contestatar Pussy Riot si cei ai Greenpeace, dar nu si Mihail Hodorkovski.

Textul, prezentat de Kremlin la 9 decembrie, a fost votat de 446 de deputati din cei 450 ai Dumei (Camera inferioara a Parlamentului), in ultima lectura.

Acesta este mult mai restrictiv decat ce i-a propus presedintelui Consiliul pentru Drepturile Omului, o structura consultativa, si vizeaza doar aproximativ 25.000 de persoane, potrivit unor oficiali parlamentari, scrie MEDIAFAX.

Rusia numara aproape 700.000 de detinuti.

"Aceasta amnistie nu are nimic de-a face cu ceea ce am propus noi", a declarat pentru AFP presedintele grupului Helsinki de la Moscova, Liudmila Alekseeva.

"Am propus o amnistie extinsa (...) care ar fi permis eliberarea a sute de mii de persoane. Voiam ca toti detinutii politici sa fie eliberati", a subliniat ea.

Textul votat prevede amnistierea persoanelor condamnate la pedepse mai mici de cinci ani, in special pentru "huliganism". In aceasta categorie se incadreaza membrele Pussy Riot si cei 30 de membri ai echipajului, dintre care 26 de straini, ai navei Greenpeace interceptate in septembrie in Arctic.

El privilegiaza, de asemenea, categoriile precum minorii si adultii cu varste de peste 60 de ani, mamele cu copii minori - ceea ce este cazul pentru cele doua membre ale Pussy Riot -, handicapatii, politistii si militarii.

Amnistia ar trebui aplicata si membrilor Greenpeace, gratie amendamentelor aduse de deputati, care prevad amnistierea nu numai a persoanelor deja condamnate pentru "huliganism", ci si a celor care fac obiectul unei anchete, contrar textului initial.

Membrii echipajului Arctic Sunrise, dintre care 26 sunt straini, au fost arestati in septembrie, dupa o actiune impotriva unei platforme petroliere in zona rusa a Oceanului Arctic si inculpati mai intai pentru "piraterie", apoi pentru "huliganism".

Ei au fost pusi in libertate provizorie in noiembrie, dupa doua luni de arest preventiv.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.