Un judecator federal de la un tribunal civil din Washington s-a pronuntat luni, pentru prima data, impotriva programului de supraveghere NSA, apreciind ca o colectare a metadatelor despre conversatiile unei persoane constituie o "atingere adusa vietii private".

Intr-o hotarare preliminara extrem de dura, consultata de AFP, judecatorul Richard Leon catalogheaza colectarea globala a metadatelor telefonice (numerele de telefon care participa la conversatie, durata apelurilor, intre altele) fara o autorizare prealabila din partea justitiei drept o "atingere adusa vietii private".

"Este evident ca un asemenea program afecteaza" valorile aparate de al Patrulea Amendament al Constitutiei Statelor Unite privind protectia vietii private, scrie judecatorul Leon.

El interzice "Guvernului sa colecteze metadate telefonice de la (compania) Verizon ale lui Larry Klayman si Charles Strange", reclamantii, in cadrul programului NSA, scrie MEDIAFAX.

Guvernul este obligat totodata sa distruga toate metadatele lui Klayman si ale lui Strange care au fost deja colectate.

Hotararea este remarcabila prin natura ei, insa judecatorul a decis sa trimita dosarul catre o Curte de Apel, care urmeaza sa se pronunte pe fond.

Judecatorul, care isi motiveaza decizia invocand un amendament al Constitutiei si Parintilor Fondatori, apreciaza ca in "lunile urmatoare" alte jurisdictii "vor avea de dezbatut cu scopul de a gasi un echilibru care sa respecte sistemul (american) constitutional".

Dezvaluirea de catre fostul consultant Edward Snowden a programului de colectare la scara larga a metadatelor telefonice, inclusiv ale americanilor, de catre NSA a provocat o emotie puternica in randul unei parti a populatiei americane.

Un grup de lucru a remis vineri presedintelui Barack Obama un raport in care sunt prezentate detaliat peste 40 de recomandari in vederea unei "mai bune" respectari a vietii private, pastrand totodata aceste programe de supraveghere care fac parte din lupta impotriva terorismului.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.