Sud-africanii si strainii se indreaptau in masa, marti dimineata, catre stadionul Soccer City din Soweto, unde 80.000 de persoane ar urma sa participe la ceremonia de adio organizata in memoria fostului presedinte sud-african Nelson Mandela.

Cateva mii de persoane asteptau in fata stadionului la scurt timp dupa ora 06.00 (06.00 ora Romaniei), in ploaie. Unii dansau si cantau sub umbrele.

Portile Soccer City, situat in apropiere de Johannesburg urmau sa se deschida la ora 06.00 (06.00 ora Romaniei). Autoritatile au anuntat ca vor indrepta multimea catre alte stadioane din zona in momentul in care acesta se va umple.

Ceremonia, difuzata in direct in lumea intreaga, va incepe la ora 11.00 (11.00 ora Romaniei) si va dura patru ore. Circa 100 de sefi de stat si de guvern sunt asteptati la ceremonie, cu zeci de personalitati din lumea culturala si artistica, precum si o multime de oameni obisnuiti, uniti cu totii prin admiratia si respectul fata de tatal "Natiunii curcubeu".

Cateva sute de persoane asteptau in zori la Park Station, gara centrala din Johannesburg, trenul, care poate fi luat gratuit cu aceasta ocazie, pentru a merge la stadion, intonand "Shosoloza", un cantec ce aminteste de calatoria cu trenul catre minele de aur. Unii sunt inca pe jumatate adormiti, altii sunt ingrijorati ca nu vor avea loc. Alte persoane coborau din autobuze, gratuite si ele, scrie MEDIAFAX.

Programul oficial al ceremoniei organizate in memoria lui Nelson Mandela

Campion al unitatii in timpul vietii, Nelson Mandela apropie, si dupa moartea sa, inamici precum presedintii american Barack Obama si cubanez Raul Castro, care vor lua cuvantul amandoi la ceremonia oficiala organizata marti in memoria sa.

Ceremonia va incepe la ora 11.00 si se va incheia la ora 15.00 (11.00-15.00 ora Romaniei) pe stadionul Soccer City din Soweto, in apropiere de Johannesburg, transmite AFP, care prezinta programul acesteia:

- intonarea imnului national
- rugaciuni interconfesionale
- omagiu adus de un prieten: Andrew Mlangeni, impreuna cu care Mandela a fost detinut pe insula-inchisoare Robben Island in timpul regimului de apartheid
- omagiu adus de familie: generalul Thanduxolo Mandela (purtatorul de cuvant al familiei), urmat de patru nepoti (Mbuso Mandela, Andile Mandela, Zozuko Dlamini, Phumla Mandela)
- omagiu adus de organizatiile internationale: secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, presedintele comisiei Uniunii Africane Nkosazana Dlamini-Zuma
- omagiu adus de liderii straini: presedintele american Barack Obama, cel brazilian Dilma Rousseff, vicepresedintele chinez Li Yuanchao, presedintele namibian Hifikepunye Pohamba, indianul Pranab Mukherjee, cubanezul Raul Castro
- discurs central al presedintelui sud-african Jacob Zuma
- slujba oficiata de preotul metodist Ivan Abrahams
- multumiri aduse liderului provinciei Gauteng (unde se afla Soweto) Nomvula Mokonyane

Citeste si:
De ce a refuzat Daniela Gyorfi să participe la America Express. Ce...
De ce a refuzat Daniela...

Stadionul Soccer City poate gazdui 80.000 de persoane. Ceremonia va fi transmisa pe marile ecrane instalate pe alte trei stadioane din Johannesburg si 150 de zone din toata Africa de Sud. Ea va fi difuzata la televiziune in numeroase tari.

Aproximativ 1.500 de jurnalisti au fost acreditati la acest eveniment, in timp ce meteorologii anunta o probabilitate de 80 la suta de a se produce precipitatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.