Greutatile crizei economice si somajului ridicat au creat un nou fenomen in Grecia, unde rebransarile ilegale, prin improvizatii, la reteaua de energie electrica au devenit un fenomen, pe care compania de furnizare il considera periculos, iar voci din societatea civila il vad ca justificat.

Cu 1,37 milioane de someri, 27% din forta de munca, deconectarea de la electricitate a devenit obisnuita pentru multe familii din Grecia. Situatia a facilitat aparitia unei retele de electricieni care lucreaza la negru, reconectandu-i ilegal pe cei care nu isi pot plati datoriile catre compania de furnizare, potrivit unui reportaj Bloomberg.

Kostas Ioannidis (55 de ani), muncitor metalurgist, acum somer, locuieste la bloc in Salonic, unde are grija de mama bolnava si de sotia infirma. Ioannidis a acumulat datorii de 2.700 euro catre distribuitorul de eleticitate HEDNO si a fost debransat de doua ori in ultimii doi ani, dupa ce nu a reusit sa plateasca rata lunara de 150 de euro negociata cu compania. El s-a reconectat la retea in luna octombrie, printr-o improvizatie, preferand sa riste sanctiuni mai dure decat sa stea pe intuneric, scrie MEDIAFAX.

Numarul deconectarilor de la electricitate din cauza restantelor a crescut in primele noua luni ale acestui an in Grecia cu 5,4%, la 257.000, potrivit Autoritatii de reglementare in domeniul energiei.

Operatorul retelei de distributie, HEDNO, estimeaza ca aproximativ 1 din 10 locuinte vor fi reconectate fara autorizatie in acest an.

Practica se incadreaza intr-un fenomen mai amplu de rezistenta sociala aparut in Grecia in contextul depresiunii economice, care a redus puternic veniturile populatiei si a impins in somaj aproape o treime din forta de munca. Grecii s-au constituit in asa-numite comitete de solidaitate care ocupa cladiri ale statului, distribuie alimente si medicamente si au contribuit la ascensiunea "Stangii Radicale" - partidul Syriza, devenit principala formatiune de opozitie.

"Daca cineva nu are ce manca, incercam sa le facem rost de alimente. Daca cineva nu are curent, incercam sa le facem rost de electricitate", a declarat pentru Bloomberg Athina Teskou, membra a unui astfel de comitet din Salonic care a reconectat peste 30 de familii la reteaua de energie.

Citeste si:
Parcagiii ilegali fac legea în București. Câți bani câștigă pe zi
Parcagiii ilegali fac legea...

HEDNO ancheteaza 3.500 de cazuri de furt de energie in Grecia si a actionat in justitie 310 consumatori, a declarat pentru Bloomberg Melina Kalampoka, purtator de cuvant al companiei. Furnizorul evita sa apeleze la justitie atunci cand este vorba despre familii cu venituri scazute sau alte categorii vulnerabile, a precizat ea.

"Aceste reconectari ilegale au multe efecte negative si consecinte de multe ori nevazute, incepand cu faptul ca actiunea in sine presupune pericol de moarte. In acelasi timp, astfel de masuri sunt incorecte fata de consumatorii legitimi de electricitate", a afirmat reprezentantul furnizorului de energie.

Pretul energiei a crescut in Grecia cu 59% din 2007 pana in prezent, in principal din cauza taxelor mai mari, aplicate dupa ce guvernul a incheiat doua acorduri de finantare externa cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana, pentru imprumuturi de 240 miliarde euro.

Citeste si:
Viktor Orban (Ungaria): Fenomenul migraționist a împărțit în două...
Viktor Orban (Ungaria):...

Anul trecut, venitul mediu al celor mai saraci 10% dintre greci a fost cu mai mult de 50% mai mic decat in 2009 si cu 37% sub pragul saraciei caculat la nivelul acelui an, comenteaza pentru Bloomberg Manos Matsaganis, economist la Universitatea de Economie si Afaceri din Atena. Dintre someri, mai putin de 19% beneficiaza de asistenta sociala, in timp ce costul vietii a crescut.

La 1 decembrie, o fata de 13 ani a murit in Salonic intoxicata cu monoxid de carbon din cauza unei improvizatii pentru incalzire. Politia a precizat ca fata locuia cu mama ei, somera, fara acces la energie electrica.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.