Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a condamnat sambata utilizarea fortei impotriva manifestantilor opozitiei, adunati in centrul Kievului.

"Sunt profund indignat de evenimentele care au avut loc in cursul noptii (de vineri spre sambata), in Piata Independentei" din Kiev, a declarat Ianukovici, citat intr-un comunicat, publicat sambata seara.

"Condamn actiunile care au dus la confruntare si la suferintele oamenilor", a adaugat el, afirmand ca cei care au recurs la forta vor fi pedepsiti.

Uniunea Europeana si Statele Unite, de asemenea, au condamnat violentele impotriva manifestantilor din Kiev.

"Statele Unite condamna violenta autoritatilor guvernamentale impotriva manifestantilor pasnici, la Kiev", a afirmat, sambata, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american, Jen Psaki, scrie MEDIAFAX.

"Violenta si intimidarea nu ar trebui sa aiba loc in Ucraina de astazi", a adaugat ea, indemnandu-i pe liderii ucraineni sa "respecte drepturile poporului lor la libertatea de reuniune si de exprimare".

Aceste drepturi sunt "fundamentale pentru o buna sanatate a democratiei si pentru respectarea valorilor universale, de care depinde parteneriatul Statelor Unite cu Ucraina", a subliniat Psaki.

"Vom continua sa sustinem aspiratiile poporului ucrainean la o democratie europeana prospera. Integrarea europeana esta calea cea mai sigura pentru a ajunge la dezvoltarea economica si consolidarea democratiei in Ucraina", a apreciat purtatorul de cuvant al diplomatiei americane.

Anterior, sefa diplomatiei europene Catherine Ashton si comisarul UE pentru Extindere si Politica de Vecinatate Stefan Füle au afirmat, intr-un comunicat, ca folosirea "nejustificata a fortei este impotriva principiilor fata de care toti participantii de la summitul de la Vilnius, inclusiv presedintele ucrainean, si-au exprimat adeziunea".

Citeste si:
Noi măsuri de relaxare: Manifestațiile sunt permise cu maximum 100...
VIDEO Noi măsuri de relaxare:...

Presedintele Viktor Ianukovici a renuntat, saptamana trecuta, la negocierile Ucrainei in vederea semnarii acordului de asociere cu UE. Aceasta decizie a dus la organizarea unor manifestatii proeuropene in mai multe orase din Ucraina.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.