Comisia Europeana (CE) va elabora un manual privind solutionarea problemei casatoriilor de convenienta, demersul fiind un ajutor pentru ca statele membre sa puna in aplicare norme UE care sa le permita sa combata eventualele abuzuri ale dreptului la libera circulatie.

Manualul si, implicit, lupta impotriva casatoriilor de convenienta este una dintre cele cinci actiuni concrete prin care CE vrea sa raspunda preocuparilor exprimate in unele state membre UE cu privire la punerea in practica a normelor privind libera circulatie, informeaza Comisia.

Cele cinci actiuni sunt cuprinse, potrivit sursei citate, intr-un document programatic adoptat recent de CE, care "subliniaza responsabilitatea comuna a statelor membre si a institutiilor UE in ceea ce priveste respectarea drepturilor cetatenilor europeni de a locui si a munci intr-o alta tara din UE", scrie MEDIAFAX.

"Documentul programatic clarifica drepturile cetatenilor UE in ceea ce priveste libera circulatie si accesul la prestatiile sociale, raspunzand in acelasi timp preocuparilor exprimate de unele state membre in legatura cu problemele pe care fluxurile migratoare le-ar putea pune autoritatilor locale", explica reprezentantii CE.

Celelalte patru actiuni incluse in document vizeaza aplicarea normelor UE de coordonare a securitatii sociale, solutionarea problemelor legate de incluziunea sociala, promovarea schimbului de bune practici intre autoritatile locale si asigurarea aplicarii pe teren a normelor UE privind libera circulatie.

In prezent, peste 14 milioane de cetateni ai UE sunt rezidenti intr-un alt stat membru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.