ONU a lansat marti un apel la donatii de ordinul a 301 milioane de dolari americani (aproximativ 225 milioane de euro) pentru a veni in ajutorul statului filipinez, devastat de taifunul Haiyan, care s-ar fi soldat cu cel putin 10.000 de morti.

''Am lansat un plan de actiune care se concentreaza pe hrana, sanatate, salubritate, adaposturi, indepartarea daramaturilor, precum si protectia celor mai vulnerabili si sper ca donatorii nostri vor fi, intr-adevar, generosi", a declarat coordonatoarea operatiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos.

Acest plan, prevazut sa se desfasoare pana la sfarsitul lunii mai, "se ridica la 301 milioane de dolari'' americani, a adaugat ea, precizand ca aceasta suma nu include cei 25 de milioane de dolari americani promisi de ONU, scrie MEDIAFAX.

Bilantul uman si amploarea pagubelor cauzate de trecerea, vineri, a unuia dintre cele mai puternice taifunuri care au atins vreodata uscatul, insotit de rafale de vant de peste 300 de kilometri pe ora si valuri de cinci metri, raman dificil de evaluat.

Ultimul bilant oficial al Guvernului filipinez anunta 1.774 de morti, in timp ce ONU a evocat ca este posibil sa-si fi pierdut viata 10.000 de persoane doar in orasul Tacloban, pe Insula Leyte, una dintre cele mai afectate, unde apa potabila si curentul electric lipsesc, iar hrana este rationalizata.

"In acest moment, este extrem de dificil sa avem chiar si cea mai mica idee despre nevoile imediate", a notat Valerie Amos, care a remarcat "generozitatea" si reactia din ultimele zile a comunitatii internationale. Numeroase tari, ONG-uri si agentii internationale au promis provizii si ajutoare financiare.

Portavionul american George Washington si alte nave ale Marinei americane au parasit marti portul din Hong Kong, cu 7.000 de marinari la bord, pentru a ajunge cat mai repede pe arhipelag.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.