Germania este pregatita sa il audieze pe Edward Snowden, un fost consultant al serviciilor americane de informatii refugiat in Rusia, a declarat vineri ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich, relateaza AFP.

"Daca mesajul este ca domnul Snowden are sa ne spuna lucruri, atunci suntem intru totul pregatiti sa il ascultam", a declarat ministrul, dupa o zi de la o intalnire intre un deputat ecologist german, Hans-Christian Ströbele, si Edward Snowden in Rusia, transmite MEDIAFAX.

Intrebat intr-o conferinta de presa obisnuita, vineri, despre informatiile pe care le-ar putea oferi Snowden, Steffen Seibert, un purtator de cuvant al Guvernului german, a declarat ca Germania vrea sa avanseze in elucidarea suspiciunilor de spionare din partea Statelor Unite.

El a precizat ca audierea unor martori in acest caz este de resortul justitiei sau unor comisii parlamentare "independente ale Guvernului german".

Intrebat despre posibilitatea acordarii unui eventual azil lui Snowden in Germania, Seibert a declarat ca Berlinul a respins deja aceasta cerere in vara.

Avocatul lui Snowden, Anatoli Kucerenka, a declarat vineri ca acesta poate depune marturie in fata unor procurori germani, in cazul spionarii cancelarului german Angela Merkel, fara sa paraseasca Rusia, unde are statutul de refugiat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.