Zeci de mii de persoane au iesit, miercuri, pe strazile din Budapesta, in cursul a doua mitinguri in favoarea si impotriva premierului Viktor Orban, acuzat de opozitia de stanga de tendinte autoritariste.

Cu sase luni inaintea alegerilor legislative, manifestatiile sunt un test pentru politicienii ungari. Potrivit presei, aproximativ 25.000 de sustinatori ai opozitiei s-au adunat in fata Universitatii Politehnice din Budapesta, desi organizatorii asteptau circa 100.000 de protestatari, scrie MEDIAFAX.

"Putem invinge oamenii din Orbanland chiar daca ei detin controlul asupra parghiilor puterii, asupra presei si banilor", a declarat Gordon Bajnai, un fost premier tehnocrat.

"Tanarul democrat care a fost Viktor Orban a devenit un despot cu parul carunt", a spus Attila Mesterhazy, presedintele Partidului Socialist (MSZP), principala forta a opozitiei.

In paralel, la Budapesta se desfasoara "marsul pacii", organizat de Forumul Uniunii Civice (COF), o organizatie nonguvernamentala apropiata Guvernului de dreapta al partidului Fidesz. La marsul in favoarea Cabinetului Viktor Orban participa, potrivit estimarilor, peste 200.000 de oameni, multi veniti din provincie sau chiar etnici maghiari din Romania si Slovacia, adusi la Budapesta cu autocare.

In fata multimii, premierul Viktor Orban a laudat activitatea Guvernului: "Am realizat multe lucruri incepand din 2010, avem propria Constitutie si construim natiunea prin munca, fara ajutor" extern.

Tot miercuri, manifestari comemorative au fost organizate in Budapesta si in alte orase ungare, pentru a marca aniversarea revolutiei antisovietice din 23 octombrie 1956.

Avand o majoritate de doua-treimi in Parlament, partidul Fidesz, condus de Viktor Orban, a adoptat in ultimii trei ani numeroase masuri legislative controversate in domeniul mass-media, al justitiei si drepturilor fundamentale, atragand frecvent criticile Uniunii Europene.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.