Imaginea Partidului Republican a ajuns la un nivel minim record in urma impasului bugetar in Statele Unite, potrivit unui sondaj.

Aproape doua treimi (63%) dintre cetatenii Statelor Unite au o opinie negativa despre acest partid - fata de 32% o opinie favorabila -, un nivel care nu a mai fost atins vreodata, anunta un sondaj al Washington Post-ABC News.

Scaderea a fost provocata de intransigenta aratata de Tea Party, aripa ultraconservatoare a Partidului Republican, care a conditionat aprobarea bugetului de modificarea legii sanatatii.

Dupa 16 zile de blocaj, Congresul a adoptat in ultimul moment un compromis bugetar si o ridicare a plafonului datoriei, indepartand provizoriu perspectiva ca prima economie mondiala sa ajunga intr-o incapacitate de plata fara precedent, scrie MEDIAFAX.

Potrivit sondajului, doar un sfert dintre americani au o opinie buna despre Tea Party.

Imaginea Partidului Democrat al presedintelui Barack Obama a fost de asemenea afectata de impasul bugetar. Peste sase persoane din zece interogate dezaproba maniera in care democratii au purtat negocierile, iar opiniile negative despre acest partid au atins nivelul record de 49%.

Peste jumatate dintre americani considera ca responsabili de criza sunt republicanii (53%), in timp ce 29% il acuza pe presedintele Obama. Sondajul a fost realizat in perioada 17-20 octombrie pe un esantion reprezentativ de 1.002 persoane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.