Agentia ONU de lupta impotriva SIDA (ONUSIDA) a denuntat luni un proiect de lege al autoritatilor chineze care prevede interzicerea accesului persoanelor seropozitive in baile publice si in centrele de relaxare.

Noua reglementare avuta in vedere, data publicitatii de Consiliul de Afaceri al Statului (Guvern) pe site-ul sau de Internet, ar obliga institutiile chineze de SPA si baile publice sa instaleze panouri care sa le interzica accesul "persoanelor purtatoare de boli cu transmitere sexuala, virusul HIV si patologii cutanate contagioase".

Aceasta propunere a ministrului Comertului este ultima dintr-o lista lunga de discriminari fata de persoanele purtatoare de HIV.

"ONUSIDA recomanda sa fie retrase din proiectul de lege final restrictiile care impiedica seropozitivii sa aiba acces in baile publice, in centre SPA si in alte institutii similare", a declarat pentru AFP Hedia Belhadj, coordonatoarea agentiei ONU din China, scrie mediafax.

Hedia Belhadj a subliniat ca nu exista niciun risc de transmitere a virusului ce provoaca SIDA in aceste institutii.

ONUSIDA estimeaza ca China numara 780.000 de seropozitivi. Numerosi experti considera acest numar cu mult subevaluat, intr-o tara cu peste 1,3 miliarde de locuitori, in care persista prejudecatile si discriminarile fata de seropozitivi, in pofida progreselor din ultimii ani.

ONG-urile si alte asociatii de sustinere a seropozitivilor si bolnavilor de SIDA si-au exprimat, de asemenea, opozitia fata de acest proiect de lege.

"Singurul obiect al acestui proiect este sa exercite discriminare fata de cei care sufera de SIDA", a declarat pentru AFP Yu Fangqiang, directorul ONG-ului Dreptate pentru toti, cu sediul in Nankin. Organizatia sa, in asociere cu alte cinci ONG-uri, lucreaza pentru a aduce un raspuns comun proiectului de lege, a asigurat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.