Confruntari intre grupuri de manifestanti si politie au provocat ranirea a cel putin 50 de persoane, miercuri dupa-amiaza, la incheierea unui mars la care au participat cateva mii de persoane in Mexic, la comemorarea a 45 ani de la uciderea studentilor in 1968.

Potrivit Crucii Rosii, "47 de persoane au primit ingrijiri (la fata locului), iar alte trei au fost transferate la spital", dar niciuna dintre ele nu este in stare grava, a declarat un purtator de cuvant.

Hector Serrano, responsabil de securitate in municipalitatea Mexic, a declarat pe contul sau de Twitter ca cel putin 20 de politisti au fost raniti, in timp ce 20 de persoane au fost arestate, fiind "suspectate de acte de violenta".

Potrivit unei grupari pentru apararea libertatii presei Articolul 19, cel putin sapte jurnalisti au fost raniti de politisti si doi au fost arestati in timp ce transmiteau de la evenimente, scrie MEDIAFAX.

Patru jurnalisti ai AFP au fost raniti usor: doi fotografi si un redactor de catre politie si un cameraman a fost atacat de persoane din cadrul unui mic grup ce agita drapele anarhiste. Cameramanul, lovit la nivelul gatului, si-a vazut camera de luat vederi sparta. Confruntarile au inceput dupa ce un grup de manifestanti a aruncat cu pietre si cocteiluri Molotov in politie, care a raspuns cu gaze lacrimogene.

Serrano a declarat pentru postul de radio Formula ca manifestantii au defilat pasnic, "dar ca au fost circa 200-250 de anarhisti care au atacat politia".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.