Armata chineza, cu un buget militar de 166 miliarde de dolari anul trecut si depasit la nivel mondial doar de cel al Statelor Unite, intentioneaza sa atraga de pe piata de capital peste 1 miliard de dolari pentru a finanta achizitia de echipamente necesare construirii de nave de razboi.

China isi dezvolta rapid fortele navale in contextul disputelor cu mai multe tari vizand apele teritoriale in Marea Chinei de Sud si Marea Chinei de Est, potrivit Financial Times.

Autoritatile de la Beijing vor sa impinga companiile din sectorul de aparare, controlate inca in foarte mare parte de stat, sa se apropie de sectorul privat si sa intre pe pietele de capital pentru a se devolta in continuare, potrivit publicatiei britanice.

Cel mai mare constructor naval al tarii, China Shipbuilding Industry, a anuntat ca intentioneaza sa atraga fonduri de 8,5 miliarde de yuani (1,4 miliarde de dolari) prin plasament privat de actiuni, scrie MEDIAFAX.

Banii vor fi folositi pentru achizitia de echipamente necesare productiei de nave de razboi, potrivit companiei, care a descris planul ca fiind inceputul unei strategii de folosire a pietelor de capital pentru fiantarea industriei de aparare a Chinei.

China a crescut cheltuielile pentru aparare incepand de la mijlocul anilor '80. In pofida cresterilor anuale de peste 10% inregistrate in ultimele doua decenii, cu exceptia unui singur an, bugetul de aparare al Chinei reprezinta mai putin de un sfert din cel al Statelor Unite, care au cheltuit 682 miliarde de dolari anul trecut.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.